Ulciorul nu merge, de multe ori, la fantana!

apa de izvor

Viața are forma ei! Însă, cum ar fi dacă ar lua forma apei? Ar fi mult mai compactă, simplificată. Totodată, ar fi ușor de purtat, prezentată într-un ambalaj frumos, dar sănătoasă pentru trup și suflet. Ca să nu ni se urce apa la cap și să ne scufundăm în gânduri, propun să menținem un echilibru în consum. Da, s-ar putea sa devină ușor acide, de la apa carbogazoasă. Astfel, aleg să o consum cu moderație și datorită “emisiilor de gaze”. Sunt deja destule în atmosferă, nu mai doresc să mai adaug și eu, câteva.

La Fântâna aduce apa de la sursă, direct la tine acasă, în forma plată și carbogazoasă. Toată îmbuteliată în noile sticle de 0,5 l. Ajută și transpirația la ceva, te ajută să elimini surplusul de apă. O fugă până supermarket și îți faci aprovizionarea. Inspiri, expiri hidratare.

apa de izvor

Sunt setată pe hidratare
Corpul uman, în funcție de vârstă conține între 65%-90% apă. Planeta noastră conține 80% apă.Totul gravitează în jurul acestui element vital: apa.Dacă am absorbi tot conținutul lichid, ar fi secetă în noi, ca în deșertul Sahara.Organismul nostru este setat să funcționeze după un anumit bioritm și mecanism. Apa este cea care antrenează și pune sistemul în mișcare. E ca și cum am aduce în discuție, circuitul apei în natură, la un nivel mult mai complex. În cazul corpului uman, evaporarea apei se face prin transpirație și eliminarea acesteia ca și “reziduu”.

(În)setată de viață?
Curgem în mod latent, epuizăm și ultimele resurse de apă, ne deșertificăm sufletul, apoi încep să ne crească așchii pe el. Doar așa, va putea supraviețui în torida viață. Pe ici, colo mai zărești o floare care a îndrăznit să lupte cu furtunile de nisip și să răzbească în timp.În această ariditate, căutăm o oază de hidratare, acea sevă a vieții care să ne dezamorțească trupurile.Să pătrundă prin toate nervurile corpului, pentru a-i reda vioiciunea.

Însetați fiind, ochii proiectează imaginea unui miraj, acea sursă vitală vieții, care se arată precum o fata Morgana. Ochii ei albaștri, cu sclipiri cristaline, trupul ei zvelt și armonios ce-l îmbracă o rochie limpede ca apa de izvor. Își poartă părul împletit, iar ulciorul într-o parte.
Adesea, cei care se apropie, cu ultimele puteri, dogorâți de arșița soarelui își mai potolesc setea cu apa acestuia.
Până într-o zi, când un călător avea să bea, poate ultimul ulcior de apă.Aceasta era aproape secată, datorită temperaturilor mult mai ridicate din ultimul an. Nici ulciorul nu mai era la fel. Acesta purta amprentele anilor de secetă, sub forma unor crăpături și fisuri în lut. Drumețul a observat starea în care se afla și a scotocit prin rucsacul său pentru a găsi ceva pentru a repara ulciorul. Dintr-unul din buzunare, a scos câteva bandaje pentru a astupa golurile din lut.Nu s-a gândit doar la nevoia sa, ci și a celor care vor mai face popas în acest loc. În deșert, fiecare picătură de apă, e importantă. Prin urmare, nu putea lăsa să se faca risipă de apă prin crăpăturile lui. Tânăra, i-a mulțumit și a dorit să-i recompenseze gestul cu câțiva bănuți de aur. S-a gândit că-i va ajuta la drum. Mare i-a fost mirarea, când a văzut că acesta îi respinge.Acesta îi spune să nu ia în nume de rău gestul său, dar nu-i poate primi. El adaugă: “Apa e însăși viața, cu bani nu o poți cumpăra”. Apoi, și-a luat rămas bun și și-a continuat drumul.

Reconstruire în secolul 21
Călătorul, când pleacă la drum, chiar și până în îndepărtatul deșert își îndeasă în bagaj un bax de apă de izvor la Fântâna. Plată, minerală sau combinate, după preferințe.

Sticlele la Fântâna apă plată sau carbogazoasă au o formă compactă, încât îți permit, să lei cu tine, oriunde.

apa de izvor

Sete de aventură? Nu uita și sticla de apă La Fântâna. Sursa ta de hidratare și combustibil pentru drum lung.
Sete de mișcare? Apa, cea care te menține în formă pentru a obține cele mai bune rezultate.
Sete de noutăți? Ai noile sticle de 0,5 l La Fântâna care te îndeamnă să te menții hidratat.
Sete de creație? Apa este viață, iar viața e creatoare.
Sete de iubire. Asigură-i un mediu propice și permite-i să se dezvolte armonios.

Hidratarea devine importantă, atunci când lipsește, cu desăvârșire. Când pielea ta are aspectul crăpat și tern, se impune o astfel de grijă. Alimentează-ți setea de cunoaștere și absolut cu vitalitatea apei.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.