Sub lupa lucrurilor mărunte

lupa

În limba engleză, lucrurile mici au ca și corespondență, termenul “small”. Dacă “disecăm” cuvântul sm- all, găsim acel “all” în ceva mic, ca formă și conținut.
Într-o ordine inversă de idei, cuvântul “big”, oponentul acestuia, are ca și ‘prefix’, dacă îl putem denumi în acest fel pe “bi”. Acesta desemnează ceva dublu.Deci, oricât ai avea de mult, vei dori să dublezi acel ceva acumulat.
Prin urmare, “small” pus sub lupă devine “all”.
Mai mereu, tindem să punem sub lupa lucrurile mai puțin nesemnificative și să le creăm o valoare mult mai mare. În timp ce, lucrurile cu adevărat importante, le minimizăm într-un colț al sufletului, ca și cum le-am ascunde sub preș.Dar ele există, oarecum ascunse de ochii curioși ai lumii, într-un buzunar secret.
Realizez o comparație cu lupa pentru a mări scrisul sau o fotografie. În limba engleză, termenul e “magnifier”. Sub aceasta, cuvintele devin mai mari sau mai pline de profunzime? Se întâmplă, ca uneori să avem o reprezentare la scară mică a unei situații. De aceea, privind printr-o lupă, putem avea acces la imaginea de ansamblu.

small
Timpul sub lupă
Mi-e dor de timpul care se măsura în bătăi de inimă, nu în bătăi pe minut. Cronometrăm timpul ce trece pe lângă noi, nu prin noi. Înainte, simțeam că trăim, nu doar ne scurgem latent.Dacă l-am pune sub lupă, poate am reuși să vedem, cât e de complex și cât de bine este structurat. Impedimentul e că prin acțiunile noastre îi modificăm structura și îl comprimăm. Timpul suferă mutații: de formă, de context, de loc. Sub lupă, am putea privi mai bine clipele pierdute, am putea realiza o retrospectivă a celor mai importante momente.Însă, nu ne-am dori să “creștem” timpul. Atunci, secundele ar deveni minute, minutele- ore, ș.a.m.d. Am grăbi timpul, iar timpul are trecerea lui…efemeră și ireversibilă.

Defectele sub lupă
Ultima dată ai privit la defectele celui de lângă tine. Ți s-au părut diforme, neregulate, chiar hidoase pe alocuri. Facem un joc. Îți împrumut o lupă, privește-le prin ea. S-a schimbat ceva? Posibil să răspunzi afirmativ.Dar te-ai întrebat ce s-a întâmplat? Oare lupa a fost cea care a făcut diferența sau tu ești cel care se raportează diferit la acestea? Gândește-te puțin. Data viitoare, pune sub lupă defectele celuilalt. Va fi mult mai bine.
Caractere sub lupă
Oameni sunt îmbrăcați în straturi. Primul de care ne “atingem” sau “lovim” este cel al hainelor. Amplă analiză. Studiem materialul, textura, croiala.Aa..era să uit: să găsim inserat pe undeva( chiar și cu litere de-o șchioapă) și un logo celebru.Măcar așa știu că e de-al meu. Acțiuni de “etichetă”.
După ce am scanat fiecare articol vestimentar, incluzând aici și măsura de la pantof, trecem mai departe, dacă ni se permite.Dacă nu, mai stăm să despicăm ițele în patru și poate găsim și o strălucire de Swaroski.

oameni cu eticheta
Mi s-a pus “lupa” pe tine
Ne binoclăm la ce face celălalt, la ce se găsește în curtea vecinului, iar în a noastră, nu. Chiar și la trei case distanță.Aproape că, i-am face “screenshot” și am da-o la rubrica “capra vecinului” sau “breaking eyes”. Dar stai, am uitat în ce timpuri trăim…se practică deja în masă.
Însă, ce-ar fi, dacă am utiliza acest “binoclu” cu care suntem dotați, să ne apropiem unii de alții, să micșorăm spațiile dintre noi. Dar nu…noi punem sub lupă casa vecinului, ultima achiziție, contul din bancă, ultima vacanță etc.

binoclu
Paparazzi mood

Cadouri sub lupă
Dacă am ști, dinainte, ce se află în interiorul acestora, ar mai exista acel aer de mister? Am fi la fel de încântați de primirea acestora? Când ești surprins, te manifești spontan, natural, așa cum simți, lași emoțiile să vorbească pentru tine. Dar când știi ce urmează să primești, reacția e oarecum programată. Nu se pot compara stările.
Folosește lupa și vezi ce ai putea redimensiona la tine. Și nu mă refer la aspectul fizic, la măriri sau micșorări ale anumitor părți ale corpului. Fac referire, strict la ceea ce-ai cam uitat să scoți la suprafață din tine: latura umană, nu cea plastifiată. O vedem cam peste tot, nu mai pune și tu <lupa> pe ea.

Va urma…

foto:pixabay.com

Continue Reading

STOP and smile! Viața e frumoasă, dacă tu alegi să o vezi astfel!

natura

Recent am văzut o fotografie pe Instagram și m-a inspirat să scriu acest articol: Stop and smile, aș adauga eu more…doar nu facem risipă.
Ar mai necesita să avem și impozit pe zâmbet. În rest, le avem pe toate.
” Stop! Viața are prioritate! “
Ne face să conștientizăm un pericol iminent. Să analizăm că un impuls de moment poate pune în pericol, atâta viața proprie, cât și a celor dragi.
” Stop and smile!” – Fericirea are prioritate
Nu doar cu chipul, ci și cu sufletul. E ca și un reminder pentru fiecare dintre noi. Dacă cineva ți-a șters, vreodată zâmbetul, redesenează-l cu alte culori.

Ce ar fi, dacă ar apărea astfel de indicatoare și pe drumurile noastre?
Măcar așa, n-am mai vedea atâtea chipuri triste, ce se grăbesc prin viață, dar nici ei nu știu unde. Sau poate știu, acolo unde zâmbetele nu se găsesc doar în fotografii. Însă, aleg să meargă pe același drum de azi, de mâine cu destinația: oriunde.
E posibil, ca la acest punct, să mă aflu și eu.L-am denumit punct de cotitură sau introspecție, îi puteți spune cum vreți.
smile
Revenind la drumurile noastre…nu ai cum, să nu schițezi măcar o grimasă la vederea lui. Parcă și când pronunțăm cuvântul “SMILE”, ni se articulează buzele într-un zâmbet.Astfel, vă propun să rostim cât mai multe cuvinte frumoase pentru a ne păstra seninătatea zâmbetului. Uneori, ne mai scapă și altele din partea opusă, în mod intenționat sau nu. Ce observăm: expresia feței ni se crispează, iar zâmbetul se estompează sau dispare.
Aflat la bordul unei mașini, ești atent la semnalele și indicatoarele de pe drum. Îți ghidezi traseul, în principiu, după cea mai scurtă rută până la destinație.Dar timpul economisit nu-ți va garanta și o călătorie de calitate. Universal valabil pentru situația următoare.

În cea mai mare parte din timp, te afli la bordul propriei tale vieți. Tu alegi dacă mergi pe scurtătură sau alegi calea cea mai lungă către obiectivele tale. Scurtătura te poate pune în fața lucrului împlinit, dar nu întotdeauna e și cea corectă. În timp ce, drumul lung chiar dacă e mai anevoios, cu piedici și obstacole, poate fi presărat cu persoane sau situații, care să te ajute în demersul tău.Uneori, e posibil ca viața ta să ia o turnură bruscă și să fii nevoit să o redresezi cu resursele rămase.Să te avânți prin șerpentine, să încetinești pasul pentru a admira drumul parcurs, să evidențiezi punctele cheie pentru a realiza o hartă a evoluției tale.

Dacă am realiza o combinație din cele două, ar suna cam așa: Oprește-te! Fericirea în viața ta are prioritate!

smile

Continue Reading