Poartă-mă(nu mă lasa deoparte)

inima

Poartă-mă în mersul tău, alene sau agale,
Lasă-mă să-ți fiu suport, când drumurile se întretaie.
Poartă-mă, chiar și fără o destinație anume
Scoate-mă în lume.

Poartă-mă, nu mă lasa deoparte,
Chiar și când mă transform în gânduri deșarte,
Iar când alunec din zi în noapte,
Poartă-mă pe brațe,

Poartă-mă în deșertăciune,
Du-mă acolo, unde
Timpul e prăfuit de dune,
Unde nu am busolă, dar
Mă las ghidată de urme.

Poartă-mă în locuri necunoscute,
Doar de inimă știute,
Lasă-mă să las o urmă, unde au fost doar pași,
Să continue drumul, cei rămași.

Poartă-mă în timp,
Proiectează-mă în viitor,
Întoarce-mă la timp,
În prezent, vreau să cobor.

Continue Reading

Scrisoare pentru viață

Draga viață,

Nici nu știu cu ce să încep. Mi-ai furat cuvintele și ți le-ai însușit pe nedrept. M-ai lăsat să mă zbat pe țărmul tău, să mă scufund în adâncurile tale ascunse. Când credeam că văd malul, de fapt era doar o porțiune de nisip, dezgolită de valuri…o imagine iluzorie.
Nu ți-am scris ca să mă plâng, pentru ca lacrimele vor uda aceste cuvinte și le vor lăsa neterminate, șterse. Nici ca să te laud sau să te urc pe un anume piedestal, dar vreau să știi că ocupi locul binemeritat.

Care e locul tău? Astăzi și acum.
Nu ieri și nici mâine. E adevărat că urmele trecutului, încă îmi mai bântuie prezentul, iar clipa de față e îmbibată de verbe la imperfect și perfectul simplu. Dar poate așa e timpul, o linie fină între ce a fost, ce ar fi putut fi și ce va fi… o linie care uneori se arcuiește după forma în care îmbrăcăm viitorul.

Viitorul? Instabil, nedefinit, promiscuu…De fapt, ce formă are viața?
O formă neregulată, un labirint în mijlocul căruia mă aflu și încerc să-i descoper scurtăturile, dar uneori mă întoarce, tot de unde am plecat.Anumite drumuri nu au cale de mijloc, așa e că ești nevoit să-l parcurgi de la A la B.
Uneori ești pion, alteori jucător. Joci după propriile reguli sau după ale altora. Important e să-ți menții traiectoria. Pe cine alegi să urmezi sau în fața cui alergi să mergi. Decizii și iar decizii, care te pun în dificultatea de a tria sau colecta lucrurile importante.

Faci ceea ce crezi că, este mai important pentru tine sau pentru alții?
Draga viață, tu ai fost mereu cea care mi-a oferit răspunsuri contradictorii. Într-un spațiu abstract, delimitat de rațiune și sentiment, uneori e greu să înclini balanța și să-i acorzi doar dreptul de a fi.
Uneori, te întrebam și nu primeam decât tăcere.Dublu sens.Eu ce să înțeleg, că aprobi sau dezaprobi ce-ți spun? Fie cauți să-mi arunci indiciile la fileu, fie îmi acorzi libertatea de a-i acorda sensul cuvenit.

Simplu, nu?
De când simplitatea a devenit atât complexă, e complicat și să gândești la modul simplu.
Dar să simplificăm ce ne pare complicat, cum ar fi?
E ca și cum am lua un fir înnodat și i-am reda liniaritatea, l-am elibera din strânsoare. L-am lăsa să-și urmeze cursul său firesc, fără opreliști sau bariere.Totuși, drumurile vieții nu sunt drepte, au cotituri și se întretaie la intersecție. Poate, în asta constă și frumusețea lucrurilor, să vezi dincolo de obstacolele ce-ți apar în cale. Niciodată nu vei ști ce se află în spatele zidurilor, dacă nu ajungi acolo.

Viață mi te destăinui ție, pentru că știu că tu nu-mi vei risipi vorbele, ci le vei ascunde în paginile albumului pe care ți l-am creat.

Semnat,
Al tău fan al vieții.

life

 

Continue Reading

Cine sunt eu?

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.

Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri,dar
mă lovesc doar de măști în mulțime.

Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce unește, dar și dezbină
Ține de obișnuință sau de rutină?

Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri și neaos .
Caut liniștea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?

Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preț ține doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-și proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

| 15 septembrie 2017 |

Continue Reading

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aștern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt ușor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben și portocaliu,
Pierd din culoare,
precum și cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e și acum, era și atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
și deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieții nu-i etern.

Așa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia , cum îmi inundă trupul,
Așa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

Continue Reading

Scena vieții

Poate mi-am facut prea multe filme în cap,
Crezând că unii sunt ceva, ce nu par de fapt,
Dar văd că,  viața e ca un bal mascat,
Unde măștile cad,
Imediat, cum rolul s-a încheiat.

Manipularea se face de la nivel înalt,
Nu ține de educație, ține de rang,
Banii reprezinta puterea,
Ce pentru alții e monedă de schimb,
Timpul e o unitate relativă,
Și atunci jocul va lua sfârșit.

Inimi desenate pe ziduri,
Măști în loc de chipuri,
Zâmbete doar în fotografii,
Suflete pustii.

Drumuri ce duc oriunde,
Acasă sau prin îndepărtata lume,
Dar niciunul, care să ducă către mine,
Mi-am pierdut pașii, aflându-te pe tine.
Mă reconstruiesc piesă cu piesă,
Dar nu voi mai fi la fel,
Prin labirintul vieții,
Caut ieșirea, lumina
De la capăt de tunel.

foto:pixabay.com

Continue Reading

Sens pierdut

Și cum pot fi,
Când nu mă am pe mine
Și cum pot ajunge,
Când nu mai pot distinge.
Între cum eram și cum sunt,
Între ce-am avut și ce-am pierdut,
Între ce drepte paralele ma aflu,
Arunc busola, pierd ceasu’.
E o noțiune de loc și de timp,
Intersecția e între + si – infinit.
Toate, ca toate,
Dar harta vieții nu are coordonate.
Te pierzi pe un drum,
Îi cauți sensul,
Îți vezi doar umbra,
Ghidându-ți mersul.

 

Continue Reading

Atât de…

Atât de fragilă -i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt.

Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată.

Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața piept
Și-i aflii fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse.

Atât de e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă.

Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Daca ai putea, să te întorci la start
Însă zarul a fost deja aruncat,
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.

sursa foto: pixabay.com

Continue Reading

Metamorfoză

Și nu știu ce doare mai tare,
Să respiri aer sau să fii floare,
Să fii intoxicat sau rupt,
Să plutești în văzduh sau să fii înfipt în pământ.

Și nu știu dacă metamorfoza e o stare,
O condiție sau o cale de evadare,
Să fii sau să nu fii
Pe cerul cuiva o stea sau
O bucată lipsă din inima sa.

Și nu știu ce trec mai rapid,
Secundele pe ceas
Sau oameni prin timp.
Și nu știu ce e mai bine,
Să fii… o frunză în vânt
Sau un trecător pe acest Pămant.

Și nu știu ce rănește mai mult,
Să te pierzi încercând,
Să fii scânteie pentru foc,
Să fii spin pentru trandafir sau
Abrupt pentru floarea de colț.

Dar nu știu…
Să mă prefac că nu mai simt,
Doar pot,
Să mă transform, aripi să prind,
Să mă îndepărtez și să renasc
Din pustiu.

Continue Reading

Zilele ce vor urma…

Nu știu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu știu cum și nu știu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabușite și durere mascată,
Războaie și mascaradă.

Atâta ură, fără masură ,
lupte de stradă.
Atâta violență,
Uităm că suntem frați,
A patriei mamă.

Ne sfâșiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alții,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.

Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternați
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuși de puțin.

Creiere îmbibate de otravă,
Sub anestezie totală,
Ne vindem sufletele pe tavă.

Hipnotizați,
Avem o imagine distorsionată a realității ideale
Puși la zid,
Ni se pune lacăt pe cuvinte,
Ce devin arme letale.

Minți murdare alimentate cu răutate,
Spulberă vise, ucid suflete nevinovate.
Încătușați de adevăr,
Puși la pământ de minciună,
Nu mai avem putere să răzbim
Zilelor de pe urmă.

Zilele ce vor urma, se scriu deja,

Totul ține de timp,
Pioni în mâinile propriului destin,

Cădem, ne lovim,

dar nu renunțăm până reușim.

Continue Reading