Flori de plastic in vaza societatii

take_care

Te mai re(cunoști)?
M-am plictisit să văd ( aproape ) peste tot, aceleași poze de revistă. Terne, amorțite, fără nici o emoție dincolo de ele.Chipuri imprimate pe hârtie, fotografii scoase la indigo(mai țineți minte acea folie, pusă între pagini, pentru a realiza exemplare copii ale unui document? Deja, la al treilea exemplar devine șters, echivalent cu persoanele care fac același lucru. X imită pe Y, Y pe Z, ș.a.m.d.
Încet, încet devenim marionete în propria viață.Am luat “actorii” de la teatru și i-am teleportat în viața reală. Ne purtăm măștile, altele de fiecare dată, în funcție de context.

Flori de plastic sau moriști în bătaia vântului?
Precum o “morișcă“, ne ducem încotro, ne poartă vântul. Ne învârtim după direcțiile altora.Suntem pictați în toate culorile Pământului, dar pe interior ne pictăm doar în neutre. Dar ce contează, când societatea defilează cu fizicul pe podiumul vieții, acest catwalk care pune sub reflectoare “sclipirea” unei vieți moderne.Blitz, blitz…bling, bling.
Să trăiești basic, poate fi plictisitor pentru alții.Asistăm la acest “modernism”, a păpușilor scoase din cutie, totul ridicat la rang de extravaganță. În timp ce, naturalațea se află într-un con de umbră, ce mai este lasată să iasă la suprafață, din când în când.

masca
Care e adevărata ta “culoare”?

Realul” din noi e machiat, ascuns sub straturi.La fel și personalitatea, o scoatem la xerox, precum o imagine de revistă. Deja, după prea multe printuri, culorile difuzează, încât nici noi, nu ne mai recunoaștem.

“Eroare” a societății
Poți fi denumit “eroare” a societății, când nu te aliniezi anumitor conduite, care nu corespund cu valorile tale. Pentru simplul fapt, că alegi să fii informat, nu dez(informat). De asemenea, pentru că ai abilitatea de a discerne si de a prelucra informațiile care te “lovesc” din toate părțile. Pentru că ești un fin observator.

Totuși, alegi să fii tu, cel diferit într-o uniformitate de masă.

Generația Z. O “producție” în serie?
Omenirea e ca și un proces de producție dintr-o întreprindere. O producție pe bandă rulantă, unde dacă nu corespunzi cu lotul, ești scos din uz sau în cel mai bun caz, ești re(modelat) după șablonul societății. Să vedem ce putem obține din / de la  tine?
De aici reiese că “omul este un produs al societății”. Ar avea cam toate atributele, nu? Ambalaj, etichetă, preț?!( aproape că ne vindem între noi). Însă, nu ar înclina mai bine balanța, dacă am pune preț pe om, ca și modelator al societății?

Spune-mi cine mă cumpără și cine mă vinde?

Aparent suntem defecți într-o lume “perfectă.” Defect că nu urmezi ultimul trend, că îți pui întrebări, că ai sentimente reale, nu de plastic. Defect pentru că nu trăiești să impresionezi pe alții, ci să fii mulțumit de tine. Defect pentru că nu faci un anumit lucru pentru a fi integrat într-un grup social și lista poate continua.
Viața simplă nu e despre apariții la rubrica “Bine îmbrăcați“( excludem persoanele publice). Viața nu e un podium, pentru că acolo nu mai există egalitate.Viața nu oferă premii sau trofee. Ea oferă lecții. “Bine educați“, “Bine informați“, “Bravo ești corect”, la aceste rubrici trebuie să fim prezenți.

Sistematizați de coduri și serii.
Suntem ierarhizați în funcție de seria de la mașină, cea din buletin, să aruncăm o privire și la numărul de cont, care te poziționează în top Forbes 500.

Milionari în serie, dar falimentari în masă.
Ne-am codat gândirea, implicit și limbajul. Am poziționat cifrele care ne atribuie un rang, mai presus de valoarea umană. Ne convertim în caractere de plastic, precum bancnotele în procesul de rulaj al banilor. Ingerăm metale grele, jucăm cap sau pajura cu viața, în speranța că de partea cealaltă vom găsi o societate, așa cum ne dorim.Constatăm că ne amăgim singuri.
Râmân doar niște cuvinte aruncate pe hârtie, lumea își continuă cursul…

*acest articol nu e pe hate, doar prezintă o opinie, ce conturează un tablou al societății.

Continue Reading

Sub lupa lucrurilor mărunte

lupa

În limba engleză, lucrurile mici au ca și corespondență, termenul “small”. Dacă “disecăm” cuvântul sm- all, găsim acel “all” în ceva mic, ca formă și conținut.
Într-o ordine inversă de idei, cuvântul “big”, oponentul acestuia, are ca și ‘prefix’, dacă îl putem denumi în acest fel pe “bi”. Acesta desemnează ceva dublu.Deci, oricât ai avea de mult, vei dori să dublezi acel ceva acumulat.
Prin urmare, “small” pus sub lupă devine “all”.
Mai mereu, tindem să punem sub lupa lucrurile mai puțin nesemnificative și să le creăm o valoare mult mai mare. În timp ce, lucrurile cu adevărat importante, le minimizăm într-un colț al sufletului, ca și cum le-am ascunde sub preș.Dar ele există, oarecum ascunse de ochii curioși ai lumii, într-un buzunar secret.
Realizez o comparație cu lupa pentru a mări scrisul sau o fotografie. În limba engleză, termenul e “magnifier”. Sub aceasta, cuvintele devin mai mari sau mai pline de profunzime? Se întâmplă, ca uneori să avem o reprezentare la scară mică a unei situații. De aceea, privind printr-o lupă, putem avea acces la imaginea de ansamblu.

small
Timpul sub lupă
Mi-e dor de timpul care se măsura în bătăi de inimă, nu în bătăi pe minut. Cronometrăm timpul ce trece pe lângă noi, nu prin noi. Înainte, simțeam că trăim, nu doar ne scurgem latent.Dacă l-am pune sub lupă, poate am reuși să vedem, cât e de complex și cât de bine este structurat. Impedimentul e că prin acțiunile noastre îi modificăm structura și îl comprimăm. Timpul suferă mutații: de formă, de context, de loc. Sub lupă, am putea privi mai bine clipele pierdute, am putea realiza o retrospectivă a celor mai importante momente.Însă, nu ne-am dori să “creștem” timpul. Atunci, secundele ar deveni minute, minutele- ore, ș.a.m.d. Am grăbi timpul, iar timpul are trecerea lui…efemeră și ireversibilă.

Defectele sub lupă
Ultima dată ai privit la defectele celui de lângă tine. Ți s-au părut diforme, neregulate, chiar hidoase pe alocuri. Facem un joc. Îți împrumut o lupă, privește-le prin ea. S-a schimbat ceva? Posibil să răspunzi afirmativ.Dar te-ai întrebat ce s-a întâmplat? Oare lupa a fost cea care a făcut diferența sau tu ești cel care se raportează diferit la acestea? Gândește-te puțin. Data viitoare, pune sub lupă defectele celuilalt. Va fi mult mai bine.
Caractere sub lupă
Oameni sunt îmbrăcați în straturi. Primul de care ne “atingem” sau “lovim” este cel al hainelor. Amplă analiză. Studiem materialul, textura, croiala.Aa..era să uit: să găsim inserat pe undeva( chiar și cu litere de-o șchioapă) și un logo celebru.Măcar așa știu că e de-al meu. Acțiuni de “etichetă”.
După ce am scanat fiecare articol vestimentar, incluzând aici și măsura de la pantof, trecem mai departe, dacă ni se permite.Dacă nu, mai stăm să despicăm ițele în patru și poate găsim și o strălucire de Swaroski.

oameni cu eticheta
Mi s-a pus “lupa” pe tine
Ne binoclăm la ce face celălalt, la ce se găsește în curtea vecinului, iar în a noastră, nu. Chiar și la trei case distanță.Aproape că, i-am face “screenshot” și am da-o la rubrica “capra vecinului” sau “breaking eyes”. Dar stai, am uitat în ce timpuri trăim…se practică deja în masă.
Însă, ce-ar fi, dacă am utiliza acest “binoclu” cu care suntem dotați, să ne apropiem unii de alții, să micșorăm spațiile dintre noi. Dar nu…noi punem sub lupă casa vecinului, ultima achiziție, contul din bancă, ultima vacanță etc.

binoclu
Paparazzi mood

Cadouri sub lupă
Dacă am ști, dinainte, ce se află în interiorul acestora, ar mai exista acel aer de mister? Am fi la fel de încântați de primirea acestora? Când ești surprins, te manifești spontan, natural, așa cum simți, lași emoțiile să vorbească pentru tine. Dar când știi ce urmează să primești, reacția e oarecum programată. Nu se pot compara stările.
Folosește lupa și vezi ce ai putea redimensiona la tine. Și nu mă refer la aspectul fizic, la măriri sau micșorări ale anumitor părți ale corpului. Fac referire, strict la ceea ce-ai cam uitat să scoți la suprafață din tine: latura umană, nu cea plastifiată. O vedem cam peste tot, nu mai pune și tu <lupa> pe ea.

Va urma…

foto:pixabay.com

Continue Reading

Ultimul tren.Intre prezent și viitor

E trecut de miezul nopții.Într-o gară pustie, liniștea e sfărâmată doar de scrâșnetul roților pe șinele, ce poartă amprentele atâtora treceri.
Trec și eu pe acolo. Ca un hoinar, cu multe bagaje, cu visele împăturite în buzunar. Spre deosebire de alții, eu port și bagaje emoționale, care atârnă mult mai greu.Doar că nu le duci în mână, le duci cu sufletul.Când brațele îți obosesc, mai iei o pauză. Sufletul, însă, nu cunoaște pauze, pentru că el poartă mereu ceva asupra sa.

Sunt cu ochii pe ceas.Mai am o oră și-mi vine trenul.

tren

Intersecțiile de șine sunt ca și intersecțiile în viață

Aștept.E o așteptare apăsătoare.Peroanele sunt goale de chipuri, dar încă poartă pașii călătorilor prin viață.Aproape că, poți auzi ecourile cuvintelor de bun rămas, ce se mai păstrează, ca o amprentă in aer.

Atașare sau detașare

Călătoria noastră are o destinație finală.De cele mai multe ori, ne atașam de un vagon, care duce spre o destinație greșită sau care o ia pe rute ocolitoare.Alteori, ne detașam noi de un tren, de care simțim că nu mai aparținem și care nu ne mai oferă acea continuitate.
Am putea să ne raportăm la imaginea trenului cu timpul prezent, la cea se află dinaintea lui, ca fiind trecutul, iar ceea ce continuă după acesta, viitorul.Trecem dintr-un vagon într-altul, cu speranța că ne vom regăsi locul, care sa ne ofere priveliștea dorită asupra vieții.Călătorim în trecut, revenim în prezent și

Ne căutăm locul

calatorie cu trenul
O realitate distorsionată

După ce obosim, să tot alergăm, ne oprim la un loc random.Privim pe fereastră. Geamuri aburite, câteva picături de ploaie își croiesc cale printre șanțurile încrustate ale acestuia.Imaginea către exterior ne este distorsionată.Prin prisma acestora, timpul curge fluid și lasă în urma sa, doar secundele irosite în așteptare…
Schimb locul.Într-un alt vagon, un singur cuplu.Nimic care să-ți atragă atenția, până la un detaliu infim…ar spune alții.Ambii privesc în direcții, diametral opuse.El privește pe fereastra din dreapta, ea în cea opusă ei. Simte că nu-și poate găsi reflecția în el, de aceea are nevoie să privească în altă parte. Până când, un zgomot venit de nu știu unde, face ca privirile lor să se întâlnească. Nu pentru mult timp, pentru că tăcerea își reia din nou cursul.Trec pe lângă ei, așa cum trecem unii pe lângă alții in viață.Ne ștergem față de cei de lângă noi, de parcă am dori să ne eliberăm de ceva, ce ne ține captivi. Ca și cum am dori, să punem în cârca acestora, nemulțumirile sau frustrările noastre.Atât de tare, ne-am înstrăinat, că nu ne mai cunoaștem intimitatea, unul altuia.Invadăm spațiul celuilalt, ca și cum ne-ar aparține.Ținem locul ocupat pentru doi.Atunci simți că nu mai aparții acelui loc. Te ridici, te scuturi de nesiguranțe și dezamăgiri, pornești mai departe.

Următoarea stație.Trebuie să cobor.Schimb trenul. Nu știu dacă am deraiat eu, de la destinație sau trenul e cel ce și-a schimbat cursul.

Distanța de 2 ore…iar aștept. De data aceasta, nu sunt singură. Un bătrân se află la câțiva metri de mine.Pare că se îneacă cu propriile gânduri, mai scoate un oftat, o lacrimă îi alunecă pe față. Mă apropii, să-i aflu of-ul. Din spusele sale, acesta își așteaptă soția, care a plecat acum câțiva ani, într-o călătorie și nu s-a mai întors. Ca și cum, timpul i-a pierdut urma. Însă, bătrânul nu. El vine mereu în gară, la aceeași oră, în aceeași zi, pe același peron pentru a-i reconstitui plecarea. Aceasta rămâne vie în mintea sa, ca momentul cu pricina. De fiecare dată, își repetă un singur lucru și se condamnă singur: “Poate era mai bine să o însoțesc. Acum am fi fost împreună. Nu conta unde și cum, dar împreună. Timpul s-a scurs și nu-l mai pot întoarce. De atunci, simt că oricât ar trece, pentru mine stă in loc, împietrit la acea clipă.”

Cuvintele se agață unele de altele în curgerea lor, precum minutele pe ceas. Constant că, mă apropii de ora de plecare.E timpul să mă urc în ultimul tren până la destinație.Mă îndepărtez, dar nu înainte de-ai lăsa un gând de rămas bun și o carte: Fata din tren.

timp

 

Continue Reading