De ce fotografiez? Răspunsuri cu perspectivă

 

De ce mă fotografiezi, dacă mă ai lângă tine? #portret
-Doar așa mă pot focusa să pun într-o lumină bună calitățile și să estompez părțile mai puțin bune.

De ce fotografiezi #natura?
-Datorită ei, am învățat că ce este astăzi într-un fel, mâine poate nu va mai fi la fel.Chiar și un răsărit, de la o clipă la alta, e diferit.Un copac, de la un anotimp la altul, cerul care se află într-o continuă mișcare.Ține de detalii.

De ce fotografiezi #locurile, dacă au fost, deja surprinse de alții?
-A realiza o fotografie, e ca și cum ai picta un #tablou.Poți privi la ea și să fie fadă, să nu-ți transmită nimic, din orice unghi ai privi sau poți privi la ea și să ai întreaga perspectivă, poveste din spatele ei.

Dar cum ar fi, dacă am face fotografii pe suflet și le-am developa pe negativ? Ce setări am utiliza?Luminozitate-să ajungem până-n cele mai întunecate colțuri, contrast-pentru a-l menține în echilibru, claritate pentru a-i evidenția conținutul în detaliu.Ce-ar mai fi de adăugat?

Tu de ce realizezi fotografii?

Continue Reading