Poartă-mă(nu mă lasa deoparte)

inima

Poartă-mă în mersul tău, alene sau agale,
Lasă-mă să-ți fiu suport, când drumurile se întretaie.
Poartă-mă, chiar și fără o destinație anume
Scoate-mă în lume.

Poartă-mă, nu mă lasa deoparte,
Chiar și când mă transform în gânduri deșarte,
Iar când alunec din zi în noapte,
Poartă-mă pe brațe,

Poartă-mă în deșertăciune,
Du-mă acolo, unde
Timpul e prăfuit de dune,
Unde nu am busolă, dar
Mă las ghidată de urme.

Poartă-mă în locuri necunoscute,
Doar de inimă știute,
Lasă-mă să las o urmă, unde au fost doar pași,
Să continue drumul, cei rămași.

Poartă-mă în timp,
Proiectează-mă în viitor,
Întoarce-mă la timp,
În prezent, vreau să cobor.

Continue Reading

Cine sunt eu?

cine sunt eu

Cine sunt eu?

Când suntem puși față în față cu întrebarea: “Cine ești?”, instinctiv avem răspunsul pregătit, de forma: Sunt medic, sunt manager, sunt inginer etc. Dar stai puțin, eu nu te-am întrebat “CE ești?”, ci “CINE ești?“. E mai mult decât atât. Nu funcția te definește ca și om, ci ceea ce ești tu cu adevărat. Cunoaște-te sau lasă-te cunoscut!

Pentru unii, o carte deschisă. Pentru alții, un cufăr cu lacăt. Depinde de cititor.
“M-am prăfuit ca o carte pe raft”
uneori am cuprins, câteodată te las pe tine să-i găsești titlurile, în timp ce mă citești printre rânduri, pagină cu pagină sau poate începi cu finalul. Cum facem mai toți, de altfel. Nu avem răbdarea sau timpul necesar, să urmăm pașii firești. Prolog, conținut și epilog. M-ai citit pe sărite și tot tu zici că n-ai înțeles, mai nimic.
Apoi, cum m-ai ales: după copertă sau după conținut. Desigur, mă aștept să-mi răspunzi, după copertă.În cele mai multe cazuri, poate așa aș proceda și eu, dar nu însă și la oameni. Mi se pare firesc, să nu alegi o carte prăfuită de pe raft în detrimentul uneia cu o copertă, din aceea de-ți ia ochii. Acel ambalaj strălucitor care îmbracă totul, chiar și un conținut ieftin. Dar ce contează interiorul, dacă imaginea exterioară e cea care vinde?

“Nici nu mai știu cine sunt, de fapt..”
M-ai uitat acolo, într-un colț, acoperită de incertitudini, prăfuită de minciuni și vorbe frumoase. Mi-ai lăsat semn, la capitolul fericire, mi-ai îndoit pagină cu pagină, iar la sfârșit ai trasat linii pe scoarța sufletului.

Sunt dependentă (” …cine sunt eu fără tine”)
Mi-am creat o dependență, un obicei de care trebuie să mă dezvăț. Trăiesc și mă las ghidată de inimă, într-o lume rece, rațională. Mereu, am ales căile dependente de emoție și sentiment. Tindeam să cred că sensul e ambivalent.De cele mai multe ori, era sens unic, ce proiectam în lume, nu se reflecta și către mine. Dependentă de lucrurile frumoase, pe care am ales să le văd și în oameni care nu merită.Chiar și în tot răul să găsesc acel “puțin” bun. Însă, în modul rațional, societatea caută să scoată la lumină acel minus din “tot” acel bun, chiar îl și amplifică cu vocea lumii.

Dar și independentă... “uite cum mă rup de tine”
Acea dependență, familaritate cu care ajungi să te obișnuiești, de care te agăți, încât dacă i-ai da drumul, simți că pierzi și o parte din tine.Prinsă într-o dependență nocivă, care te stinge pe dinăuntru cu vorbe grele. Îți dorești să rupi lanțurile acestei dependențe, dar trebuie să găsești veriga slabă, să tai “răul” , direct de la sursă.

Sunt prizioneră a trecutului, dar privesc către viitor
“Azi sunt încă sclava ta, dar de mâine, promit voi fi altcineva”
Încă, mă mai simt prinsă în mâinile trecutului.Vreau să mă eliberez, dar mereu e acel ceva, care stă undeva la granița dintre trecut și prezent.Totuși, am speranța că de mâine, ceva se va schimba. Nu în totalitate, dar măcar se va observa o tendință de progres.

Sunt într-o continuă redescoperire
“Încă mă caut, de unde m-ai lăsat”
Dar de fapt, unde și când m-am pierdut, în ce circumstanțe? Dă-i timp timpului. I-am dat și? El mi-a înapoiat doar fragmente, bucățile care nu se potriveau. Eu le iau și le reconstruiesc, ca într-un puzzle, dar simt că am pierdut înșiruirea lor logică. Vin random.

Sunt puternică
“Sunt tare. Îmi tot spun mereu, dar tot mă doare”
Sunt eu cea reală, cu vulnerabilități și slăbiciuni. Cea care încearcă, abandonează și se lovește de ziduri. Acel ziduri mute, care stau între noi și nu doar că, ne împiedică să ne “atingem” sufletele, iar mai apoi trupurile, dar ne îndepărtează și ne proiectează la metri distanță de sinele nostru.

Sunt EU cea de azi și noua EU de mâine
“Cine sunt azi, ce voi fi mâine?”
Nu sunt și nici nu am să fiu o carte de “împrumut“, pe care o abandonezi după ce i-ai citit doar titlul, nu și povestea. După ce îmi aparțin din nou, înlătur praful și lustruiesc o nouă EU, cea de mâine.Paginile de ieri nu le-am rupt, le-am dat deoparte.

O întrebare pe atât de simplă, pe atât de complicată.  Tematica piesei se raportează atât la nivelul psihologic și totodată la cel afectiv, condiționându-se unul pe altul. Mesajul piesei este redat prin elemente de dans și coregrafie, care pun sub lumină o întrebare existențială: “Cine sunt eu?” Prin dans, se accentuează dramatismul și intensitatea trăirilor interioare.
Până acum, m-am oprit la alții. Poate e momentul să mă opresc și la mine. De câte ori? De câte ori va fi nevoie.Abia atunci, când voi ști cine sunt eu, voi putea clădi ceva durabil. Atâta timp, cât fundația e vulnerabilă, ceea ce se încearcă a se construi, nu va avea rezultatul scontat.

Când ți-ai acordat câteva momente, să afli răspunsul la această întrebare?
Poate te ajută starea și background-ul piesei.

Continue Reading

Dragostea la schimb

Am iubit cu foc,
Încât, am făcut cu sufletul negoț,
Am dat atât de mult, pe așa puțin,
Încât, simt că nu-mi mai aparțin.

Eu îmi doream o constantă,
La tine, totul era variabil,
Precum fluctuațiile la bursă sau
Rezultatul dintr-un act contabil.

Am dat dragostea la schimb,
Am plătit cu fericire și încă cât,
Dar am primit-o ramburs ,
Mototolită într-un plic.

Am încercat să pun lucrurile în balanță,
Dar nu găsesc starea de echilibru,
De ce parte atârnă firu’,
Ce odată lega destine,
Era doar linie subțire,
Între mine și tine.

Nu știu dacă a fost dragoste
Sau doar ideea de iubire,
Am convertit sentimente, intens trăite
În lacrimi de dor și inimi rănite.

Acum e pustiu, precum Sahara,
Curg ploi în rafală, încât
ar fi geloasă și Niagara.
E dulce, dar mai amar ca sarea,
Ar da faliment și munții Himalaya.

Continue Reading

Mi-ai dispărut…

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ți-am oferit spațiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.

Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ți-am dat noi valențe
Și culori de nedescris.

Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, șters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu’
Într-un ritm de vibrato.

Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau să aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.

Mi-ai dispărut ca și nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te știu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.

Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reușit să te scot,
Dar lași urme adânci,
Nu privești înapoi și fugi.

Mi-ai dispărut din suflet,
Și nu plăteai chirie,
Am oferit în avans și
Tot eu, am ieșit pe datorie.

Continue Reading

Lumea mea e și a ta

Sunt două inimi ce bat,
Sub cerul înstelat,
Două priviri ce se caută neîncetat.
Doua mâini ce ating stele
și leagă două lumi paralele:
Lumea mea cu a ta…unde
Umbra mea urmează calea ta,
Iar pașii mei se îndreaptă și ei
Pe un drum cu aceeași destinație,
Într-un timp cu aceeași variație,
Într-un spațiu cu aceeași gravitație,
Iar unde-s eu , ești și tu (mi te găsesc)
În aceeași viață cu unic sens.

Continue Reading

Cutremur

Se cutremură lumea,
se cutremură Pământul,
De când răutatea a preluat cuvântul.
În timp ce, dreptatea e pusă la zid,
Încătușăm gânduri pe discuri de vinil
Și ascultăm tăcerea și zbuciumul,
Cum se hrănesc din prea plin.

Va veni un moment, când Cerul va ceda,
sub sfant legământ, iar
bunătatea va înlănțui răutatea
pe acest Pământ.
Când întunericul va eclipsa lumina,
Porțile Cerului se vor deschide,
dar dacă eu te am
Și tu pe mine,
Voi ști că, voi fi bine.
Indiferent că, se încheie lumea,
În prezentul ‘azi’ sau îndepărtatul ‘mâine’,
Va începe tot cu tine.

P.S Aprinde lumina din inima ta,

Când simți că întunericul devine prea greu

Pentru a-l purta.

Continue Reading

Perfectul simplu

Căutam în cineva, să mă regăsesc,
Cu care să rezonez
În metafora și epitet.
Să-mi schimbe ritmul inimii,
Din mono în ambivalent,
Să capăt un sens.

Eram perfectul simplu,
Tu l-ai facut să sune complicat,
A fost mai mult decat o conjunctură,
A fost un joc dual.

Nu mă mai cunosc nici eu,
Nu mă mai știe nici timpul,
Poate doar răsăritul
Și nopțile cu lună.

Era doar ea cu mine,
Erau nopți senine,
Acum sunt în ceață,
Înca, îmi mai luminează pașii
În pelicula numită viață.

Continue Reading

Acordă-mi inima

Să-mi cânți o serenadă sub balcon,
Să-mi acorzi inima, să bată la unison,
Să fim pe aceeași lungime de coardă,
Să mă mângâi în terță, să mă seduci în octavă.
Să mă alinți in SI Bemol, să mă încălzești c-un semiton,
Să-mi fii refren de dor.
Să ne sincronizam pe portativ,
Eu, un simplu amator,
tu, un talent nativ.

 

Continue Reading

Retrospectiva în iubire

Ca o retrospectivă, la tot ce a fost,
Inima te știe, pe de rost.
Mi te cântă,
Ca o notă, în octavă,
Îmi ești, când pulseu de tensiune,
Când atingere gravă.

În suflet, mi te strecori,
Vii, aprinzi fiori,
Îți cauți un loc,
Pui stăpânire pe tot,
Apoi lași în urmă, o elipsă,
Ansamblez la loc, piesele lipsă…

Și atunci când tac,
Nu știi, de fapt,
Ce războaie se duc în mine,
Iar când respir,
Simt parfumul tău în oricine.

Atunci când pășesc,
Merg pe urma pașilor,
Ce cândva, duceau către tine.

Atunci, când gândesc,
Mintea îmi spune despre tine
Și atunci, când privesc,
În fiecare chip te regăsesc.

Si-mi bat în fereastră,
Lumini și umbre,
Un sunet al tacerii,
N-are cine sa-l asculte.

 

Continue Reading