Cine sunt eu?

cine sunt eu

Cine sunt eu?

Când suntem puși față în față cu întrebarea: “Cine ești?”, instinctiv avem răspunsul pregătit, de forma: Sunt medic, sunt manager, sunt inginer etc. Dar stai puțin, eu nu te-am întrebat “CE ești?”, ci “CINE ești?“. E mai mult decât atât. Nu funcția te definește ca și om, ci ceea ce ești tu cu adevărat. Cunoaște-te sau lasă-te cunoscut!

Pentru unii, o carte deschisă. Pentru alții, un cufăr cu lacăt. Depinde de cititor.
“M-am prăfuit ca o carte pe raft”
uneori am cuprins, câteodată te las pe tine să-i găsești titlurile, în timp ce mă citești printre rânduri, pagină cu pagină sau poate începi cu finalul. Cum facem mai toți, de altfel. Nu avem răbdarea sau timpul necesar, să urmăm pașii firești. Prolog, conținut și epilog. M-ai citit pe sărite și tot tu zici că n-ai înțeles, mai nimic.
Apoi, cum m-ai ales: după copertă sau după conținut. Desigur, mă aștept să-mi răspunzi, după copertă.În cele mai multe cazuri, poate așa aș proceda și eu, dar nu însă și la oameni. Mi se pare firesc, să nu alegi o carte prăfuită de pe raft în detrimentul uneia cu o copertă, din aceea de-ți ia ochii. Acel ambalaj strălucitor care îmbracă totul, chiar și un conținut ieftin. Dar ce contează interiorul, dacă imaginea exterioară e cea care vinde?

“Nici nu mai știu cine sunt, de fapt..”
M-ai uitat acolo, într-un colț, acoperită de incertitudini, prăfuită de minciuni și vorbe frumoase. Mi-ai lăsat semn, la capitolul fericire, mi-ai îndoit pagină cu pagină, iar la sfârșit ai trasat linii pe scoarța sufletului.

Sunt dependentă (” …cine sunt eu fără tine”)
Mi-am creat o dependență, un obicei de care trebuie să mă dezvăț. Trăiesc și mă las ghidată de inimă, într-o lume rece, rațională. Mereu, am ales căile dependente de emoție și sentiment. Tindeam să cred că sensul e ambivalent.De cele mai multe ori, era sens unic, ce proiectam în lume, nu se reflecta și către mine. Dependentă de lucrurile frumoase, pe care am ales să le văd și în oameni care nu merită.Chiar și în tot răul să găsesc acel “puțin” bun. Însă, în modul rațional, societatea caută să scoată la lumină acel minus din “tot” acel bun, chiar îl și amplifică cu vocea lumii.

Dar și independentă... “uite cum mă rup de tine”
Acea dependență, familaritate cu care ajungi să te obișnuiești, de care te agăți, încât dacă i-ai da drumul, simți că pierzi și o parte din tine.Prinsă într-o dependență nocivă, care te stinge pe dinăuntru cu vorbe grele. Îți dorești să rupi lanțurile acestei dependențe, dar trebuie să găsești veriga slabă, să tai “răul” , direct de la sursă.

Sunt prizioneră a trecutului, dar privesc către viitor
“Azi sunt încă sclava ta, dar de mâine, promit voi fi altcineva”
Încă, mă mai simt prinsă în mâinile trecutului.Vreau să mă eliberez, dar mereu e acel ceva, care stă undeva la granița dintre trecut și prezent.Totuși, am speranța că de mâine, ceva se va schimba. Nu în totalitate, dar măcar se va observa o tendință de progres.

Sunt într-o continuă redescoperire
“Încă mă caut, de unde m-ai lăsat”
Dar de fapt, unde și când m-am pierdut, în ce circumstanțe? Dă-i timp timpului. I-am dat și? El mi-a înapoiat doar fragmente, bucățile care nu se potriveau. Eu le iau și le reconstruiesc, ca într-un puzzle, dar simt că am pierdut înșiruirea lor logică. Vin random.

Sunt puternică
“Sunt tare. Îmi tot spun mereu, dar tot mă doare”
Sunt eu cea reală, cu vulnerabilități și slăbiciuni. Cea care încearcă, abandonează și se lovește de ziduri. Acel ziduri mute, care stau între noi și nu doar că, ne împiedică să ne “atingem” sufletele, iar mai apoi trupurile, dar ne îndepărtează și ne proiectează la metri distanță de sinele nostru.

Sunt EU cea de azi și noua EU de mâine
“Cine sunt azi, ce voi fi mâine?”
Nu sunt și nici nu am să fiu o carte de “împrumut“, pe care o abandonezi după ce i-ai citit doar titlul, nu și povestea. După ce îmi aparțin din nou, înlătur praful și lustruiesc o nouă EU, cea de mâine.Paginile de ieri nu le-am rupt, le-am dat deoparte.

O întrebare pe atât de simplă, pe atât de complicată.  Tematica piesei se raportează atât la nivelul psihologic și totodată la cel afectiv, condiționându-se unul pe altul. Mesajul piesei este redat prin elemente de dans și coregrafie, care pun sub lumină o întrebare existențială: “Cine sunt eu?” Prin dans, se accentuează dramatismul și intensitatea trăirilor interioare.
Până acum, m-am oprit la alții. Poate e momentul să mă opresc și la mine. De câte ori? De câte ori va fi nevoie.Abia atunci, când voi ști cine sunt eu, voi putea clădi ceva durabil. Atâta timp, cât fundația e vulnerabilă, ceea ce se încearcă a se construi, nu va avea rezultatul scontat.

Când ți-ai acordat câteva momente, să afli răspunsul la această întrebare?
Poate te ajută starea și background-ul piesei.

Continue Reading

STOP and smile! Viața e frumoasă, dacă tu alegi să o vezi astfel!

natura

Recent am văzut o fotografie pe Instagram și m-a inspirat să scriu acest articol: Stop and smile, aș adauga eu more…doar nu facem risipă.
Ar mai necesita să avem și impozit pe zâmbet. În rest, le avem pe toate.
” Stop! Viața are prioritate! “
Ne face să conștientizăm un pericol iminent. Să analizăm că un impuls de moment poate pune în pericol, atâta viața proprie, cât și a celor dragi.
” Stop and smile!” – Fericirea are prioritate
Nu doar cu chipul, ci și cu sufletul. E ca și un reminder pentru fiecare dintre noi. Dacă cineva ți-a șters, vreodată zâmbetul, redesenează-l cu alte culori.

Ce ar fi, dacă ar apărea astfel de indicatoare și pe drumurile noastre?
Măcar așa, n-am mai vedea atâtea chipuri triste, ce se grăbesc prin viață, dar nici ei nu știu unde. Sau poate știu, acolo unde zâmbetele nu se găsesc doar în fotografii. Însă, aleg să meargă pe același drum de azi, de mâine cu destinația: oriunde.
E posibil, ca la acest punct, să mă aflu și eu.L-am denumit punct de cotitură sau introspecție, îi puteți spune cum vreți.
smile
Revenind la drumurile noastre…nu ai cum, să nu schițezi măcar o grimasă la vederea lui. Parcă și când pronunțăm cuvântul “SMILE”, ni se articulează buzele într-un zâmbet.Astfel, vă propun să rostim cât mai multe cuvinte frumoase pentru a ne păstra seninătatea zâmbetului. Uneori, ne mai scapă și altele din partea opusă, în mod intenționat sau nu. Ce observăm: expresia feței ni se crispează, iar zâmbetul se estompează sau dispare.
Aflat la bordul unei mașini, ești atent la semnalele și indicatoarele de pe drum. Îți ghidezi traseul, în principiu, după cea mai scurtă rută până la destinație.Dar timpul economisit nu-ți va garanta și o călătorie de calitate. Universal valabil pentru situația următoare.

În cea mai mare parte din timp, te afli la bordul propriei tale vieți. Tu alegi dacă mergi pe scurtătură sau alegi calea cea mai lungă către obiectivele tale. Scurtătura te poate pune în fața lucrului împlinit, dar nu întotdeauna e și cea corectă. În timp ce, drumul lung chiar dacă e mai anevoios, cu piedici și obstacole, poate fi presărat cu persoane sau situații, care să te ajute în demersul tău.Uneori, e posibil ca viața ta să ia o turnură bruscă și să fii nevoit să o redresezi cu resursele rămase.Să te avânți prin șerpentine, să încetinești pasul pentru a admira drumul parcurs, să evidențiezi punctele cheie pentru a realiza o hartă a evoluției tale.

Dacă am realiza o combinație din cele două, ar suna cam așa: Oprește-te! Fericirea în viața ta are prioritate!

smile

Continue Reading