Bucataria sufletului.Sfaturi utile

dragoste

“Ce mai gătesc, astăzi?”, o întrebare auzită, cel puțin în rândul gospodinelor și nu numai, în fiecare casă cu prilejul sărbătorilor.Am ales să o adaptez pentru subiectul acestui articol.
Dacă pentru aperitive scăpăm rapid, felul principal ne cam dă bătăi de cap.Chiar și așa în dilemă, căutăm prin toate sertarele sufletului. Dăm o fugă și în cămara inimii.Pe principiul : “Fă rai din ce ai”, în acest caz ne vom baza pe motto-ul: “Gătește cu ce ai”.
Anumite ingrediente au stat la temperatura camerei și sunt numai bune de pus la preparat. Altele au necesitat a fi scoase de la frigider și dezghețate.O parte, le găsim în stare pură, pe când altele necesită o transformare de formă și conținut.
Bucătăria sufletului e precum gastronomia. Debutează cu rețete mai simple, iar pe parcurs se mai adaugă și alte elemente. Îți propun, mai întâi, să începi cu cuvintele, apoi avansăm la gătitul cu sentimente.
La prima vedere, să gătești cuvinte, pare a fi ușor. Însă, așa cum autorul își găsește cele mai alese vorbe, așa și tu, trebuie să găsești combinația potrivită.
Înainte de toate, asigură-te că le-ai lăsat la dospit, precum aluatul. Apoi:
• Să nu le fierbi la foc prea tare, că dau în clocot.
• Să nu le conservi mult timp în medii răcoroase, pentru că devin prea reci pentru servit.
• Să le faci maleabile, pentru a se întinde, precum untul pe pâine.
• Să le înmoi în dulceață, atunci când simți că au fost otrăvite de gustul amar al altora.
• Asezonează-le, mai întâi, după gustul tău, ca să placă și altora.
După ce te-ai deslușit în tainele culinare cuvântătoare, te invit să trecem la gătitul cu sentimente. De aici, lucrurile încep să se complice.
Sentimentele sunt ceva mai aparte. Nu îți voi spune că vei găsi rețeta în cartea de bucate, la pagina X, pentru că e ruptă pagina.Acolo vei răsfoi rețete, doar pentru plinătatea stomacului, dar nu și cea a sufletului. Hrana e o nevoie primară, dar sentimentele ni-l pun pe jar. Îl întorc pe toate părțile și-l învăluie în aroma de “acasă”.

bucate
Le poți găti la bain marie, pentru o consistență cremoasă și fluidă, le poți pregăti la foc mic sau mediu, le poți flamba în focul dragostei etc.
Precum cuvintele, sentimentele nu cunosc termen de expirare. Le poți prepara acum, mâine sau oricând simți nevoia de o detoxificare a sufletului. Însă, ai grijă ce folosești, ca să nu obții efectul invers, pentru ca apoi să stingi focul din bucătăria sufletului.
În acest caz, nu poate fi vorba despre scăpări de gaze, ne referim strict la omisiuni de sentimente, la presiuni asupra căilor de transmitere, la întreruperi în acest circuit vicios, dar fragil.

Se mai întamplă, să-l dai pe răzătoare și să sară așchii din el sau să-l strecori de impuritațile lăsate de alții.

I-am pus sistem de siguranță, să-mi dea undă roșie, atunci când se află în avarie sau este depășit nivelul de toxicitate permis. Însă, care-i limita? Nici sufletul nu știe.E croit să îndure fumul dezamăgirilor, scrumul iubirilor ce s-au ars mult prea rapid. Uneori, se evaporă acești vapori toxici, dar mai rămân alții în atmosferă, ceea ce o face greu de respirat și apăsătoare.
Inspir…expir, mă sufoc în încercarea de “a tăia” pelicula ce s-a așternut deasupra sufletului.E mult prea densă, stratificată.Am nevoie de un “aspirator”, însă nu de femei, că nu suntem la rubrica matrimoniale. Poate, mai degrabă ceva care să anihileze acest parfum persistent, care mai lasă dâre fumigene.
Dacă te gândești să-mi servești o felie de tort, ai grijă să nu o transformi în tort(ură).Seamănă, dar nu răsare o diferență.Una e dulce, iar alta…lasă răni adânci. Gândește-te și la ce pui între straturi. Poate fi o cremă cu aromă de “mai gustă-mă puțin” sau una care cere multă lămâie după servire sau…o neinvitată indigestie, ceea ce nu e de dorit.
Nu ești invitat în bucătăria sufletului meu, să alegi ce-ți place, să gătești cu dragoste, apoi să mi-l lași stins.

dragoste

La final, te invit să-mi gătești o rețetă din bucătăria sufletului tău. Ce-ai alege?

 

Continue Reading

Bijuteria dragostei. O piatra rara

Poartă dragostea, așa cum îți porți bijuteriile.Nu o lasă să se oxideze sub influența factorilor externi.Chiar dacă se rupe, nu o arunca, cum am învățat să procedăm cu lucrurile, care nu ne mai folosesc. Lipește-o, chiar dacă în acel loc, unde s-a produs ruptura, nu va mai fi niciodată la fel.Măcar, i-ai mai acordat o șansă.Ți-ai mai dat ție, încă o șansă.
Uneori, fiind conștienți de valoarea ei, o depozităm in nisipul conștiinței. Nu pentru a o ascunde de ochii curioșilor sau a “căutorilor de comori“, care își doresc doar să exploateze această bijuterie.Ci pentru simplul fapt, că dorim să nu o contaminăm cu reziduurile, care i-ar putea altera forma.
Dragostea e ca o perlă pe fundul mării.Necesită atâta timp pentru a făuri dragostea în suflet, încât nu permiți oricui să aibă acces la ea. O protejezi, precum scoica are grijă de perla din interiorul ei.

dragoste

…dragostea e convertită în sentimente
La fel, ca și o bijuterie, dragostea nu are termen de expirare. Ea prezintă semnele trecerii timpului, se erodează, își pierde din strălucire, dar niciodată nu-și va pierde valoarea sentimentală. După ani și ani, poți reveni la ea, o poți șlefui pentru a-i reda strălucirea pe care a avut-o la început.Dragostea nu se măsoară în karate, e convertită în sentimente. Dragostea din plic e atunci când ești sărac afectiv și doar așa poți compensa lipsa valorii.Mai grav, e când ajungi la schimb valutar cu ea.
Poate sunt o piatră neșlefuită, asemenea fațetelor unui diamant, ce își așteaptă făurarul pentru a-i conferi o formă aleasă. Aleg să strălucesc, atunci când am lângă mine, piesele care mă completează, care fac din mine un întreg.

dragoste
Și dacă-s piatră să fiu nestemată

…bijuteria se poate falsifica, dragostea nu
Bijuteria dragostei o păstrezi în cutia sufletului. De acolo, știi că nu ți-o va fura nimeni, oricât ar încerca. Bijuteria se poate falsifica, dragostea nu. Ar fi prea multe semne, ce o dau de gol.În domeniul bijutier, poți fi acuzat de uz de fals. În iubire, ce e fals, se topește în propriul conținut.

Dragostea e ca și un accesoriu, te completează.
Ea poate lua forma unui inel, deoarece e concentric și te înconjoară.O poți purta ca pe o brățară, deoarece începe într-un punct și se termină cu un altul. Se poate metamorfoza într-un pereche de cercei, pentru că în iubire e nevoie de 2 pentru a realiza echilibrul. În cele din urmă, dragostea poate fi, asemenea unui colier, deoarece stă sau ar trebui să se afle la baza oricărei relații interumane…

P.S Până nu apar roboții și ne fură ce a mai rămas uman în noi.
Capabili de sentimente sau doar programați să iubim?

Continue Reading

Dragostea la schimb

Am iubit cu foc,
Încât, am făcut cu sufletul negoț,
Am dat atât de mult, pe așa puțin,
Încât, simt că nu-mi mai aparțin.

Eu îmi doream o constantă,
La tine, totul era variabil,
Precum fluctuațiile la bursă sau
Rezultatul dintr-un act contabil.

Am dat dragostea la schimb,
Am plătit cu fericire și încă cât,
Dar am primit-o ramburs ,
Mototolită într-un plic.

Am încercat să pun lucrurile în balanță,
Dar nu găsesc starea de echilibru,
De ce parte atârnă firu’,
Ce odată lega destine,
Era doar linie subțire,
Între mine și tine.

Nu știu dacă a fost dragoste
Sau doar ideea de iubire,
Am convertit sentimente, intens trăite
În lacrimi de dor și inimi rănite.

Acum e pustiu, precum Sahara,
Curg ploi în rafală, încât
ar fi geloasă și Niagara.
E dulce, dar mai amar ca sarea,
Ar da faliment și munții Himalaya.

Continue Reading

Cine sunt eu?

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.

Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri,dar
mă lovesc doar de măști în mulțime.

Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce unește, dar și dezbină
Ține de obișnuință sau de rutină?

Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri și neaos .
Caut liniștea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?

Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preț ține doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-și proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

| 15 septembrie 2017 |

Continue Reading

Ce culoare au ochii tăi

Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină,
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor , nu știu cum faci,
În viață îmi reamenajezi decorul.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicție cu ceea ce simți
Și ascunzi în ei sensuri și non-sensuri,
Paradigme cu subînțelesuri.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când îți spun mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanțe de nu pleca
Și mă întorci din drum,
Direcții diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar și-n vremuri demult apuse.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Și-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găsești ceva familiar,
Acel “așteaptă-mă”, că vin îndat’.

Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, așa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

 

Continue Reading

Timp pierdut cu oameni nepotriviți

Tu ce faci astăzi, când nu știi ce să crezi,
Dar ce vei face mâine, când nu va mai fi la fel.
Ce loc mai are dreptatea, într-o lume nedreaptă,
Când timpul joacă ultimele cărți,
Iar cei slabi primesc “pedeapsă”.
Nu au comis crime, ci au “săgetat” cu iubire,
Nu au furat bogății, ci au “îmbogățit” locuri pustii,
Au dat viață la ruine.
Au pus dragostea, mai presus de tot,
Cei nu-i cunosc prețul, o aruncă în foc.
E ca un joc de ruletă,
Unde cel ce câștigă, ia și ultima monedă.
Am adus puțin din mine și mă vinzi pe nimic,
Nu ți-am trimis sentimentele într-un cont, ca și bani lichizi,
Dar faci negoț cu ele, ca și cum ar putea fi răscumpărate.
Ce loc mai are dragostea,
când pentru mulți, are termen de valabilitate.
Ce loc să-ți mai ofer,
Când te-am așezat lângă mine,
Din complet, acum e vid,
Nici timpul nu mai trece la fel,
În elipsă de tine.

P.S Pierde-ți timpul cu oamenii care ar dori să se piardă-n timp cu tine.

Continue Reading

Citește-mă printre rânduri

CITEȘTE-mă printre randuri.Să știi ce vreau să spun și când tac, să mă regăsești, chiar și atunci când sunt pierdută printre gânduri. Învață să-mi cucerești mintea, ca pe un teritoriu, pentru a ajunge la esență și conținut. Nu lua totul în grabă, dezgolește de sens fiecare cuvant. Eu îl îmbrac în mister, la granița dintre rațional și eter. Nu e nevoie să porți armură, dar ai grijă ce lași în urma. Nu invada un spațiu, ce nu-ți aparține, doar pentru a stârni furtună și a schimba totul în ruine. Fie că, ești în trecere sau decizi să rămai, sădește ceva frumos. Însă, nu mai depune efort dacă e ceva temporar. Lucrurile frumoase necesită timp, așa că nu doresc să te rețin…

Învață să mă citești printre rânduri.Să-mi cunoști privirea, atunci când nu-și mai poate găsi orizontul. Dar poate, dorind să știi totul deodată, pierzi șirul și ajungi acolo, de unde ai plecat: un gând.

Învață să mă citești, chiar și atunci când inima vorbește pentru mine.Ce-i drept, într-un ritm numai de ea știut, dar le știe cel mai bine.
Învață să mă citești, atunci când nu am cuvintele la mine și se pierd în dezordinea minții. Când vocea se pierde, ascultă-mi liniștea sufletului, vei afla mult mai multe.

Atunci când crezi că știi tot, de fapt nu ai descoperit decât o mică parte. Nu las totul la vedere, păstrez și câteva locuri sub cheie. Secretul e să știi să le descoperi.

Cum? Asta doar tu știi.

Continue Reading

Perfectul simplu

Căutam în cineva, să mă regăsesc,
Cu care să rezonez
În metafora și epitet.
Să-mi schimbe ritmul inimii,
Din mono în ambivalent,
Să capăt un sens.

Eram perfectul simplu,
Tu l-ai facut să sune complicat,
A fost mai mult decat o conjunctură,
A fost un joc dual.

Nu mă mai cunosc nici eu,
Nu mă mai știe nici timpul,
Poate doar răsăritul
Și nopțile cu lună.

Era doar ea cu mine,
Erau nopți senine,
Acum sunt în ceață,
Înca, îmi mai luminează pașii
În pelicula numită viață.

Continue Reading