Das Kaffee.Povești cu condimente și alte ingrediente

Das Kaffee este noul magazin, ce-și propune să aducă gustul și aroma celor mai cunoscute mirodenii în orașul de la malul Dunării.

Ca și într-o relație, condimentele sunt cele ce dau gust mâncării. Dulce, sărat, piperat, iar pe alocuri afrodisiac fac dintr-o masă, fără nici o aromă, una pentru toate gusturile și preferințele.
În ceea ce mă privește, condimentele sunt de nelipsit în prepararea mâncării. Nu fac nici abuz , le utilizez în mod rațional, conform metabolismului meu. Multe dintre ele au și efect terapeutic, așa că sunt binevenite în alimentația mea.

Ieri, m-am aflat la fața locului și am povestit câte ceva. Ce-am aflat, citiți în cele ce urmează:

1. Ce v-a determinat să deschideți o franciză Daf Kaffee în Galați?
Este o afacere de familie. În viața de zi cu zi sunt foarte atentă la ceea ce mănânc și la produsele pe care le cumpăr. Am aflat despre Das Kaffe, din pură întâmplare, căutând un anumit condiment. Comandând produsele lor, am realizat că gălățenii, chiar au nevoie de un astfel de magazin cu produse de o calitate foarte bună și prețuri accesibile, pe măsura nevoilor lor.
Am cumpărat franciza, am realizat documentația necesară și în maximum o lună de zile am deschis.

2. Ce produse comercializați?

Das Kaffe este un magazin care comercializează condimente, cafea, fructe uscate, cereale, alune, semințe, biscuiți, bomboane, ciocolată, mixuri, toate vrac.

3. Produsele sunt marcă proprie sau vă aprovizionați de la diverși furnizori?
Das Kaffee este o franciză pur românească, care comercializează produse vrac. Noi suntem aprovizionați de către francizorul nostru, care ne oferă produse de cea mai bună calitate de import.

4. De ce sa aleagă clienții magazinul Das Kaffee, în loc să meargă la hipermarket?
Gălățenii ar trebui să aleagă magazinul Das Kaffe, deoarece le oferim o gamă foarte variată și au posibilitatea de a lua gramajul dorit.

5.Care credeți că sunt cele mai utilizate condimente / mirodenii de către români?
Cele uzuale, precum sarea, piperul, rozmarinul sau scorțișoara.Însă, au fost persoane care au cerut nucșoară și lemn dulce.În cadrul magazinului, le oferim clienților, ocazia de a degusta produsele noastre, pentru a se familiariza cu ele și pentru a se convinge de calitatea acestora.

6. Ce impact credeți că va avea acest magazin, în rândul gălățenilor, având în vedere că această nișă este puțin dezvoltată la noi în oraș?

Cei care ne-au trecut pragul au avut un feedback pozitiv. Ținând cont că suntem noi pe piața gălățeană, clienții noștrii au fost foarte multumiți de raportul preț / calitate. Ne-au spus că un astfel de magazin este binevenit în oraș. De asemenea, suntem deschiși prin a îmbunătăți experiența oferită acestora.

7. De ce mix de ingrediente e nevoie pentru a te menține și dezvolta pe o astfel de piață?
Produse de calitate, îmbunătățirea continuă a serviciilor și experiența de cumpărare oferită clienților.

Avantajul de a-ți alege singur cantitatea dorită
În cadrul unui supermarket ești constrâns de cantitatea oferită dintr-un anumit condiment sau mirodenie. Totodată, în prețul acestora este inclus și ambalajul. Deci, plătești mai mult decât vrac.
În plus, ai nenorocul să nu le găsesti pe toate într-un singur loc și să fii nevoit să cutreieri toate magazinele pentru a-ți completa lista de ingrediente.

Prospețime pentru mai mult timp
Știm cu toții, un condiment proaspăt va adăuga un plus de gust mâncării, pe când în cazul celor ambalate, lucrurile încep să se schimbe, cu trecerea timpului. Acestea își pierd din intensitate și gust.

La Das Kaffee găsești răspunsuri dulci și aromate la întrebări matinale.
Ce-ai cu mine? Mai bine, bei un ceai.
Co-ffee, că no-ffee? Sigur găsești cafeaua preferată: simplă, bio, cu arome. Tu alegi!
Nu e dulce ciocolata, cum ești tu. Aici găsești ce vrei:biscuiți, bomboane etc
Cereale la mic dejun? Ce reale, sunt!

Produsele sunt depozitate în condiții de igienă. Se utilizează mănuși pentru manipularea fiecarui produs. Fiecarui tip, sortiment de produs ii corepunde un anumit spațiu de depozitare și păstrare.

*acesta nu este un articol sponsorizat

Continue Reading

Piccolino, gustul ce face diferența

Cum ne-am împrietenit, eu și cafeaua?

Totul a început de la o cantitate mică(piccolo) la o vârstă mai fragedă, cam 13-14 ani. La acea perioadă, îmi placea nesul pentru aroma sa intensă, dacă vă amintiți de Elita. Apoi, am început să-i dau de gust și, de la amator de cafea, am devenit un consumator fidel cu 1, 2 cești / zi.
Am cochetat și cu variantele mai light , cafelele Nescafe 3 in 1. Sunt recomandate pentru cei care nesul sau cafeaua naturală dă palpitații și chiar și așa, tot nu pot renunța la ea. Acestea au un gust mai dulce , nu necesită adaos de zahăr și se prepară rapid.

La început a fost un “flirt” nevinovat, ne dădeam întâlnire ocazional,  îndulcind, pe alocuri , momentele cu lapte. Apoi, am început să ne întâlnim , tot mai des și am devenit de nedespărțit.
De atunci, avem o relație de durată. Aș asemăna-o cu o relație de iubire, acel tip ce creează dependență. Cu cât o ții la distanță, cu atâta momentul revederii e mai dulce și mai așteptat.

Nescafe a inovat un nou sortiment de cafea, Nescafe Piccolino. Mă așteptam, să aibă un gust asemănător ca precedentele. Însă, m-a surprins plăcut, se detașează printr-un gust echilibrat: cafea scurtă , dar intensă.

“Inspirat de cuvântul „piccolo”, care în limba italiană înseamnă „mic”, NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO îmbină plăcut intensitatea aromei cafelei 100% Arabica cu finețea gustului de lapte, desăvârșite de dulceața unui strop de zahăr, totul în 60ml.”

Nescafe Piccolino

A devenit printre favorite , alături de Nescafe 3 in 1 cu zahăr brun.
Unii o beau pentru efectul energizant, alții din plăcere. Eu o beau pentru gust, pentru acea senzație vizual-olfactivă care-ți trezește simțurile la orele dimineții sau acel moment pe care îți dorești să-l petreci tu, cu gândurile tale- coffee break.

Îmi plac și aparatele de cafea. Sunt practice, te poți servi la orice moment al zilei. În plus, vin într-o varietate de modele și culori, încât doar privindu-l cum îți pregătește cafeaua, îți dă o stare de bine. Avantajul e că poți prepara diverse sortimente de cafea: Cappucino, Caffe Latte, Machiato etc, astfel în fiecare zi te vei bucura de un nouă aromă a cafelei.

Pentru mine, cafeaua e artă: de la găsirea echilibrului perfect , la desăvârșirea gustului, până la momentul servirii la ceașcă. Îl poți numi moft, dar eu prefer să o servesc alături de un croissant sau biscuiți cu cereale.Îmi place modul în care se împletesc gusturile și se completează unul pe celălalt.
Se știe faptul că acest elixir aromat a inspirat pe mulți artiști, scriitori. Nume precum: Van Gogh sau Beethoven se numără printre aceia, care nu-și începeau ziua fără o ceașcă de cafea.

cafea

Acum trebuie să pun punct povestirii mele, până nu termin și ultima picătură de cafea, dar nu și cuvintele… le păstrez pentru data viitoare.
Și nu uitați, consumați responsabil!

Continue Reading

Idei pentru o vară răcoroasă!

vară

Gradele au urcat în termometre, iar organismul nostru are nevoie de un plus de hidratare. Am pregătit pentru tine, câteva idei pentru a te bucura de o vară răcoroasă , cât și de un stil de viață sănătos. Înlocuiește sucurile din comerț, cu cele realizate acasă. Adaugă puțină culoare în meniul tău zilnic, iar organismul tău îți va mulțumi printr-o stare de bine.

Iaurt cu mix de cereale

Arată foarte bine cromatic, e și sănătos , iar aportul de calorii e scăzut.

Ingrediente:

  • iaurt natural( conținut redus de grăsime)
  • goji( preferatele mele: Solaris). Asigură o barieră de protecție asupra organismului, reprezintă un aport de vitamine și minerale.
  • merișor( îmi plac cele de AICI).Bogate în flavonoide au o puternică acțiune diuretică și asigură o bună funcționare a tranzitului intestinal.
  • miere( după gust )
  • fulgi de porumb( la pachet / baton de cereale ). Conținut bogat în fibre.

Într-un pahar am așezat baza de cereale(sau bucăți baton cereale), apoi o parte din iaurt și tot așa pe straturi până am obținut rezultatul din pozele alăturate.

iaurt cu cereale

iaurt cu cereale
Iaurt cremos, merișoare, banană și ciocolată)

Poftă bună!

Băutură rece pe bază de cafea ( Ice Coffee /Frappe )

Ai mai multe alternative: fie varianta cafelei instant cumpărată din supermarket, la care adaugi câteva cuburi de gheață. Ori, dacă dorești ceva mai natural și nu ești adeptul băuturilor instant, îți recomand utilizarea cafelei naturale, arabica sau ness-ul pentru un gust mai aromat. Pentru a obține un tip de frappe, poți adauga puțin lapte simplu sau condensat. La final, cuburile de gheață pentru un efect răcoritor.În imagini, poți vedea câteva sugestii.

ice coffeecoffeecoffee

Infuzie de ceai cu lămâie / Ice Tea

Ceaiul ales de mine este Sir Edward Tea, pere și caramel. Acesta poate fi găsit, doar în magazinele Lidl în diverse arome și combinații. Prețul e undeva la 4,99 lei și conține 20 de pliculețe sub formă piramidală.

Ingrediente: mere, pere 22%, rădăcină de cicoare 20%,arome, măceșe, flori de hibiscus 6%, caramel granulat 2%.

Cum se prepară:

  • un pliculeț la o cană peste care adăugați apă fierbinte și lăsați la infuzat aprox. 5 minute

Sugestie de prezentare:

Am ales un recipient de acest tip, pe care-l puteți găsi în culori variate la Pepco, la doar 4,99 lei.

După ce am lăsat ceaiul la infuzat, am adăugat 1/ 2 lingurițe de miere pentru a-l îndulci în loc de zahăr. Pentru un plus de culoare și aromă am pus și una, două felii de lămâie, iar la final cuburile de gheață. Rezultatul în imagini.

Sir edward tea

Smoothie sau milkshake

Te poți juca cu tot felul de combinații. Fructele preferate de mine pentru realizarea unui smoothie sunt: căpșunile, bananele, pepenele galben, kiwi , portocale etc.

Ai nevoie de un storcător de fructe, blender sau te poți ajuta de un robot de bucătărie + fructe proaspete. În scurt timp, obții o băutură naturală și răcoritoare pentru zilele de vară.

Pentru milkshake, tot ce ai de făcut , e ca peste mixul de fructe să adaugi cantitatea de lapte dorită.

milkshake
Smoothie( banana, ananas și kiwi )
smoothie
Fresh

Apă plată / minerală cu lămâie

Vara, corpul nostru are o mai mare nevoie de hidratare și detoxifiere. O modalitate de a elibera toxinele este consumul a unui pahar cu apă cu lămâie, dimineața, pe stomacul gol. Se prepară foarte simplu: intr-un recipient turnăm apa, apoi adăugam zeama de lămâie și /sau feliile tăiate. În afară de faptul că are un efect răcoritor , ne ajută și în lupta cu metabolismul, fiind un bun aliat pentru slăbit și digestie.

apă plată cu lămâie

Înghețata

În lupta cu căldura , cel mai la îndemână remediu rămâne înghețata. Simplă sau asortată, în orice formă s-ar prezenta ne ajută să mai topim gradele din termometre. Adevărat , ce-i drept că nu sunt prea sănătoase, dacă e să ne uităm la lista de ingrediente, însă ce mai e în ziua de astăzi natural și sănătos. Așa că, din când în când , merită să facem o excepție de la regulă.

înghețată

Mai știi și altele? Te aștept să ni le împărtășești într-un comentariu.

Continue Reading

Yummy Cafe: ” Pentru noi, rețeta perfectă e multă dragoste și pasiune pentru cafea “

coffee to go

Bine v-am regăsit! Într-un articol precedent anunțam deschiderea unei noi locații pentru iubitorii de cafea: Yummy Cafe.Zilele trecute, am revenit și am dorit să aflu povestea din spatele acestei pasiuni.Ce a stat la baza acestui concept, care sunt riscurile pentru un antreprenor aflat la început de drum, precum și care sunt planurile de viitor, vă invit să descoperim împreună în următorul interviu.

YummyCafe

D.N: Cum a început totul și de la ce a pornit conceptul Yummy Cafe? ( logo, decor și design)

“A fost o muncă de echipă.”

Y.C: Ideea a venit după o vizită la Brașov, la cafeneaua unor prieteni.Mi-a placut ideea și m-am întors la Galați cu gândul că vreau să-mi fac și o cafenea pe același principiu coffee to go. Am întrebat-o pe colega mea, dacă dorește să fie parte a acestui proiect și așa a început totul. În ceea ce privește designul , a fost o muncă de echipă. În paralel cu amenajarea am lucrat și la logo pentru care am apelat la cineva care se pricepe la acest aspect. Au existat mai multe variante, însă am rămas la aceasta.Pentru decor am apelat la utilizarea paleților, fiind o resursă mai accesibilă și ne-am dorit un stil mai minimalist.Referitor la conceptul de blackboard ne-am inspirat de la partenerul nostru, PainVivant.Am aplicat și noi, pentru că ne-a placut ideea. Putem spune că în rezultatul final există câte o parte din sufletul fiecăruia.


D.N : Să cunoaștem puțin membrii din spatele acestui proiect. O echipă e ca și un mix bun, prin combinarea corectă a ingredintelor. Pe voi, ce vă definește?
Y.C: Teoretic, administratorii afacerii suntem eu(Cezarina) și cu Alexandra,însă neoficial suntem 4 oameni.După cum am lucrat , consider că suntem o echipă bună. În ciuda faptului că au mai existat divergențe, conflicte sau păreri diferite am trecut peste toate și am putut realiza ceva frumos,iar ca să-ți raspund la întrebare: ne definește ambiția.

YummyCafe
D.N:Ce loc ocupă cafeaua în viața voastră? Dar cafeneaua?
Y.C: Cafeaua, cel puțin în viața mea este foarte importantă.Aș fi în stare să renunț la alte lucruri, însă mai puțin la cafea.Merg pe principiul:” Nici o zi fără cafea “,iar cafeneaua e pe primul loc, momentan.
D.N : Ce credeți că vă recomandă și vă diferențiază față de concurență?
Y.C: Căldura și atmosfera prietenoasă.Designul deosebit și bineînțeles, cafeaua. Fiind la început, timpul ne permite să mai socializăm cu clienții, să obținem un feedback.Nu avem o rețetă strictă, o putem adapta în funcție de preferințele acestora, siropurile și frișca, fiind din partea casei.
D.N: Prezentați-ne pe scurt meniul Yummy Cafe.
Y.C: Meniul conține cafea, specialitățile pe bază de cafea, ceai, ciocolată caldă.Avem și un produs , care ne poartă numele, inventat de noi Yummy coffee (ghiciți rețeta, va bucurați de premii.Mai multe detalii pe pagina , precum și produse franțuzești, brutărie artizanală oferite de Pain Vivant.Am pregătit și oferte delicioase pentru clienții noștrii : croissant + expresso la doar 6 lei sau croissant cu migdale+expresso la preț de 7, 5 lei.Vă asteptăm să le descoperiți la cafenea.

coffee to go, cafenea
D.N :Se spune că prepararea cafelei este o artă.Care este din perspectiva voastră, rețeta perfectă?
Y.C: Gustul pornește de la prăjire. apoi ceilalți factori: temperatură, granulație, cantitatea de apă și cafea, râșnița folosită. Pentru noi, rețeta perfectă e multă dragoste pentru cafea și pasiune în ceea ce faci. Mă întreb: “Cum ar fi să vinzi cafea, fără să fii un iubitor de cafea?” Nu cred că e posibil.Noi am urmărit să oferim o cafea tare, adică o cafea de calitate, păstrând principiul rețetei italiene.

D.N : Ați inaugurat locația de puțin timp, ce planuri aveți în viitorul apropiat?
Y.C: Ne dorim să introducem produse noi, adecvate sezonului cald: sucuri, fresh-uri, să extindem sortimentele de cafea .Același lucru ni-l dorim și pe partea de patiserie.

Pain VivantYummyCafe
D.N :Provocare: Cum ați convinge un neiubitor de cafea, să devină fan ?
Y.C: Putem oferi și alternative non coffee, precum:cafea decafeinizată sau ceai.Pentru a deveni consumator îi putem prezenta beneficiile cafelei, să-i servim cu o cafea mai puțin amară, deoarece lumea are impresia, că o cafea bună, e neapărat amară sau le putem sugera o cafea cu mai puțin conținut de cafea: Caffe Latte, Latte Machiato, Cappucino.

 

D.N:Care sunt piedicile pentru un antreprenor aflat la început de drum? Dar riscurile?

“Oamenii care ar trebui să te informeze nu prea o fac, în mod complet și corect.”

Y.C: Fiind amândouă la prima afacere am avut numeroase piedici cu care să ne confruntăm.Oamenii care ar trebui să te informeze nu prea o fac în mod complet și corect.Din păcate, trăim într-un stat în care trebuie să te lovești de ceva pentru a te descurca.E destul de dificil să-ți deschizi o afacere, cred că era și inainte.Să fii nepregătit, necunoscând toate informațiile. Încă nu am aflat toate lucrurile, care sunt de aflat.Ca antreprenor aflat la început de drum, legătura cu instituțiile statului ar putea fi considerată un risc.Implicit, riscul de a nu-ți merge afacerea, să vii cu produs care nu se caută, însă te poți adapta din mers.
D.N: O parte din echipa Yummy Cafe, mai precis 2 dintre voi sunt membrii ai asociației JCI Galați. Cum v-a ajutat acest lucru și experiența dobândită să puneți bazele acestei afaceri?
Y.C: Membre suntem atât noi două, cât și prietenii noștrii, dar ei nu sunt oficial în afacere. Prin intermediul JCI l-am cunoscut pe Adrian, partenerul nostru de la Pain Vivant.I-am povestit ce dorim să facem și a spus că ne ajută cu produsele, cât și cu know-how-ul sau experiența lui. Asociația are 4 arii, una dintre ele fiind dezvoltarea mediului de afaceri.Am învățat faptul că, dacă nu ești expert în domeniu ar trebui să te informezi de la persoane mai avizate și să încerci și tu, pentru că nu este imposibil.Daca ai o idee să faci ceva, să nu o lași să se piardă.

croissant_YummyCafe
D.N: Un mesaj pentru actualii clienți Yummy Cafe, dar și pentru cei care încă nu v-au descoperit.
Y.C: Îi așteptam cu nerăbdare să ne descopere. Nu au cum să nu le placă produsele noastre.Dacă nu ne cred,îi invităm să se convingă.În timp ce, clienților actuali le mulțumim că au avut curaj să experimenteze cafeaua noastră și îi așteptăm în continuare.De asemenea, suntem deschiși la a îmbunătăți produsele, în funcție de preferințele acestora.
D.N: Mulțumesc pentru timpul acordat!
Y.C: Mulțumim și noi!

coffee to go Galati

Iubitorii de cafea au un limbaj comun: We speak Americano. Așa că, espress your feelings cu un share.

sursă poze: Yummy Cafe

Continue Reading