Impachetez momente si nu doar de sarbatori

momente

Zilnic, împachetăm câte ceva: haine, avioane de hârtie, dacă e să ne referim la anii de școală, șervețele la mesele de sărbători, documente și plicuri, dacă ne intersectăn cu zona office și nu numai.Lista poate continua, dar ca să cuprindem și spiritul sărbătorilor, includem și nelipsitele cadouri și colete.
Însă, cum ar fi, dacă am împacheta momente.Ce hârtie am alege, ca să se potrivească cu fiecare, în ce fel de cutii le-am aranja? Le-am alege, tot cu aceeași grijă, cu care le alegem pe cele pentru daruri?
Pentru împachetarea cadourilor este necesară puțină îndemânare…la fel să fie și în cazul momentelor? În această situație, devenim ceva mai stângaci, pentru că apelăm la materialul afectiv.
Suntem mult mai atenți la plierea hârtiei, la îndoirea colțurilor, pentru că nu dorim să dăruim momente “șifonate”. În cel mai bun caz, le-ar putea lipsi finalitatea sau unele ar putea fi supuse unor recondiționări de “ambalaj”.La momentul respectiv, neștiind să le dăm o formă adecvată.
Îmbrăcăm momentele în culoare, le asociem cu un parfum, o anumită textură, însă pot fi lipsite și de toate acestea. Le-aș denumi momente vide, pentru că devin intangibile, odată cu timpul.Treci prin ele, dar nu simți nici o atingere.Le retrăiești, dar te lasă rece.
Unui cadou vom ști, aproape întotdeauna ce spațiu să-i alocăm, e definit. Însă, unui moment nu-i putem găsi limitele pentru a-i contura marginile.Acesta poate dura, cât timp decidem noi să-i acordăm.
Momentele cu gust sunt omogene, precum aluatul.Le poți întinde pentru a căpăta diverse forme și texturi.Adaugi sarea și piperul, ca momentul să fie complet.Apoi, mai trebuie să știi, să le prepari la temperatura potrivită, pentru a scoate ce-i mai bun din ele.Aș numi eu: acea esență sau sevă.
Momentele de pus în ramă iau forma amintirilor și clipelor, dar sunt limitate de timp și spațiu. Pot fi statice sau într-o continuă mișcare, demonstrându-ne efemeritatea timpului. Imaginile rămân aceleași,  când peste ele se mai așterne praful anilor.
Momentele cozy sunt cele care ne îmbracă sufletul în materiale plăcute, ni-l setează la temperatura optimă și ne poartă pașii pe tărâmuri pufoase.
Momentele distractive au ca și spațiu, terenul propriu sau cel al adversarului. Unele au loc contracronometru, altele într-un timp limitat.Chiar dacă în termenii jocului unul pierde, iar altul câștigă, distracția e un plus pentru ambele părți.
Momentele magice sunt deosebite, pentru că ne dau întâlnire, de câteva ori pe an. Sunt singurele, pentru care strălucirea nu se estompează cu trecerea timpului.
Un moment e asemenea unui colet, ce trebuie să ajungă la destinatar.Decizia e dacă îl păstrăm pentru noi sau îl trimitem mai departe.Importantă e forma în care alegem să-l învelim și ce mesaj îi atribuim.
Deviza Pepco e #Maimultcumaipuțin.  Momentele vor lua forma, pe care tu alegi, sa le o conferi. Un moment e puțin, dar reprezintă mult.

pepco
set globuri-6,99 lei: decorațiuni Crăciun-7, 99 lei, ramă foto-19, 99 lei (preț special) * Pepco

Când cumperi un cadou, gândește-te și la momentul, pe care îl dăruiești, odată cu el. Acea persoană, cu siguranță îți va mulțumi. Am și eu un moment fericit pentru tine.Spiridușul mi-a lasat acest cod MY-FRIEND-20, pentru ca tu să beneficiezi de 20 lei CADOU la comanda ta peste 99 lei. Mai ai 5 zile, să te bucuri de ofertă.Inspiră-te: https://goo.gl/SSGN2G

În ceea ce mă privește, le-am clasificat astfel:
Momente cu gust:
☑ vas termorezistent ☑ forme prăjituri
Momente cozy
☑ pijama ☑ papuci de casă ☑ ceainic
Momente de pus în ramă
☑ ramă foto
Momente de răsfăț
☑ set baie ☑ machiaj
Momente magice
☑ decorațiuni Crăciun  ☑ ghirlandă; ☑ set globuri
Momente distractive
☑ fabrica de brioșe ☑ pian muzical
Momente sexi
☑ lenjerie intimă

Pentru consultarea prețurilor, respectiv alte articole, te invit să răsfoiești broșura Pepco și / sau să descoperi produsele în magazine.

Ce ți-ai cumpărat, ultima dată, de la Pepco?

Continue Reading

Ce-ai zice de o invitație la ceai ?

Ice Tea invit la un ceai.Temperaturile din termometre au depășit demult pragul disconfortului, așă că am găsit remediul perfect pentru a mai răcori puțin atmosfera. Dacă te gândești cumva la aerul condiționat, te aflii în zona rece, deja se simte suprasolicitat și cred că mă va părăsi în lupta cu gradele. Dar cum pentru aproape orice situație am și un plan B, care nu doar că sună bine, dar aduce cu el , parfumul și aroma verii, vi-l împărtășesc și vouă.Cu această ocazie, profit și lansez și o invitație la ceai pentru voi, doamnelor și domnișoarelor, iar în cele ce urmează am să vă conving că merită să vă alăturați.

Ice, ice baby…da pentru că vara aceasta poți încerca cele mai tari combinații.

Pentru o astfel de întâlnire am apelat și la câteva mici ajutoare. Cum orice reuniune a fetelor e mereu un motiv de sărbătoare am pregătit pentru ele ceaiul Celebration Time. Tematica întâlnirii de astăzi este seară parisiană, prin urmare totul e cu savoare, eleganță și finețe.

Când intri pe IceTea, e ca și cum ai face o călătorie , intr-una dintre cele mai frumoase grădini ale lumii. O învâluire de arome diverse , care îți îmbie simțurile și te poartă pe cărările parfumate ale vieții, așa că am pornit la drum.Mărturisesc că prima oprire a fost la Ceaiurile verii , a urmat apoi 100% Ceai, ceai Well Being ș.a.m.d și ce am descoperit finețea trandafirilor, prospețimea fructelor și sănătatea la pahar ceașcă.

Acum depinde ce vor prefera fetele mele, însă eu am zis să fiu pregătită și am ales un tip de ceai pentru refresh, un altul pentru relax și bunadispoziție și ceva numai bun pentru detoxifiere- Detox Tea. Mă gândesc , după ce savurăm ceva bunătăți franțuzești, acest tip de ceai, e ca și necesar…sau pentru a preveni eventuala indigestie, în cazul în care depășim limita, alegerea mea pentru astfel de situații, Good Digestion.

Captură

Fiind atât de entuziasmată de eveniment , aproape că era să uit și de recuzită, bine că mi-am dat seama la timp, iar IceTea m-a scos din impas cât ai zice ceai. Chiar m-a inspirat și la alte alegeri pentru o seară perfectă.

Cum să rezist la o așa ofertă irezistibilă: pachet ceainic cu ceasca si 2 ceaiuri de fructe 5 O’Clock Tea a cate 40 gr .Alte cadouri, accesorii te așteaptă pe site.

fruity-summerȘi ca să continuam seara într-o manieră pozitivă, am ales și o carte cu un titlu sugestiv, zic eu: “Motive pentru a zâmbi” pe care m-am gândit să o ofer prietenelor ca și cadou de bun-venit.

Motive-pentru-a-zambi-

Tot ce trebuie să știi despre IceTea, nu chiar tot, restul te las pe tine să descoperi.

  • Ice Tea by Arta Ceaiului e 100% natural, conține doar bucăți de fructe și frunze de ceai
  • Ice Tea by Arta Ceaiului îți ajunge toată vara: comanzi sortimentele preferate din magazinul nostru online, ți le livram acasă în 24 – 48 de ore și le ai la dispoziție oricând ai chef să te răcorești
  • Ice Tea by Arta Ceaiului nu îngrașă, putând fi preparat fără zahăr, sau adăugând o cantitate mică de miere sau indulcitor natural
  • Ice Tea by Arta Ceaiului e foarte simplu de preparat, ai control total asupra intensității gustului și poți să-l iei peste tot cu tine într-o cana termos.

Ți-am făcut poftă de un ceai, ce mai aștepți? Acceptă invitația mea sau răsfață-te chiar tu cu ceaiul preferat.

Închei cu o sursă de inspirație în ceea ce privește arta ceaiului. Am fugit ,

Pe curând…

 

Continue Reading