Lenani, de la pasiune la artă: “Sunt artist autodidact și sunt mândră de acest lucru!”

Lenani este un proiect, aflat la început de drum. Eu l-am descoperit de curând și fiind impresionată de creațiile ei, am decis să-i adresez câteva întrebări, pentru a o cunoaște mai bine.Să începem!

1.Cine este Lenani și de unde acest nume, are o semnificație aparte?

Lenani este, așa cum îmi place mie să spun, nume din numele meu (Elena Niță). Am vrut un nume unic, ușor de reținut și inconfundabil,așa că Lenani (cu accentul pe “e”) a fost cea mai bună opțiune.

2. Cum s-a conturat această pasiune și de la ce vârstă?

Mi-a plăcut dintotdeauna să desenez, dar nu am aprofundat niciodată, a fost doar la stadiul de hobby. Între timp life happened, auzeam peste tot în jurul meu că nu se poate trăi din artă, că “trebuie să mă axez pe ceva serios”. Am fost mereu o fire boemă, cu inclinații artistice, așa că nu m-am adaptat niciodată normelor rigide ale societății. “Trebuie să faci o școală ca apoi să ai un job 9-17 bine plătit, dar care te seacă de energie, să aștepți concediul ca pe aer ca să scapi de stresul cotidian, să ai vechime ca să poți face credite etc.” Am fugit mereu de toate astea, am făcut tot posibilul să fiu întotdeauna independentă, fără să trebuiască să răspund în fața cuiva pentru 5 minute întârziate și căte și mai câte.

Mi-am redescoperit pasiunea pentru desen la 25 de ani, în timpul sarcinii.

3. Pentru tine ce reprezintă zenart-ul: calm, seninătate, izvor de creativitate, o lume magică în care intru de fiecare dată când lucrez la o nouă comandă.

4.Cum ți-ai însușit această tehnică? Ai participat la vreun curs sau te-ai perfecționat singură?

Cursurile mele, intensive chiar, s-au numit “Pinterest” și “Instagram. Pentru că eram însărcinată când am descoperit stilurile Zenart și Zendoodle, am luat 30 de kg de care am reușit să scap între timp, mă mișcam greoi și nu aveam nici stare nici mobilitate pentru mers la cursuri. Sinceră să fiu nici nu știu dacă există cursuri pentru așa ceva.

Am început prin a asimila ca un burete toate informațiile găsite online, am studiat atent modul de lucru al celor cu experiență în domeniu, am investit în materiale și m-am apucat de exersat.

Am început cu pagini de colorat pentru adulți și deși știam să desenez, acest stil a fost o provocare la început. Recent Lenani a împlinit 1 an, pe 7 Octombrie 2017 și uitându-mă în urmă realizez cât de mult am progresat. Am desenat timp de un an aproape zilnic, de multe ori și noaptea și mi-am îmbunătățit enorm tehnica. Sunt artist autodidact și sunt mândră de acest lucru. Acum pot spune că am propriul stil, dar asta după multă muncă și exercițiu.

5. Arta mandala sau zenart-ul este pentru oricine sau sunt necesare anumite aptitudini / abilități?

Teoretic Zenart este pentru oricine. În primul rând este o modalitate extraordinară de a te relaxa. În afară există meditație prin Zenart. Practic, să poți face Zenart profesional, ceva care chiar să arate bine, ireproșabil și să fie vandabil, îți trebuie multă răbdare și perseverență. Dacă nu le ai pe astea două se cam alege praful de tot. Te apuci de orice altceva, numai să nu stai să faci spirale și puncte. Ca să ai o mână sigură ai nevoie de practică. Totul se rezumă la asta. Practice makes it better, valabil în orice domeniu.

6. Care este modelul cel mai cerut, dar și cel mai drag sufletului tău?

…în fiecare desen investesc ce am mai bun.”

Cred că de la începuturile Lenani, până acum cel mai cerut a fost elefantul curcubeu. A fost ideea unei cliente pasionată de Africa și elefanți, așa că i-am facut pentru baiatul ei o agendă de “perle” cum îi zicem noi, cu ideea ei reinterpretată în stil Zenart. A fost atât de frumos rezultatul, încât multe mamici au cerut același model pentru copiii lor, cunoștiințe, nepoți, fini etc. Dragi îmi sunt toate, în fiecare desen investesc ce am mai bun.

7. Ce te inspiră , având în vedere că nu lucrezi după șabloane? S-a întâmplat, să realizezi o creație, în funcție de starea / emoția transmisă de client?

În primul rând procesul de creație are la bază doua elemente esențiale: ideea clientului și adaptarea la stilul Zenart. Comunicarea este esențială. În al doilea rând e adevarat că fiecare persoană cu care intru în contact îmi transmite un anumit vibe, o anumită energie. Eh, în online e mai dificil cu “cititul” omului, pentru că e posibil ca o dată să fie foarte ocupat și să răspundă scurt, altă dată poate are o zi proastă și nu are dispoziția necesară să discute toate detaliile. Nu poți ști niciodată. Așa că, cel mai mult mă bazez pe comunicare și detaliile pe care le văd negru pe alb, decât pe ce mi se pare că îmi transmite clientul. E posibil să mi se pară greșit și la final să nu iasă ceea ce clientul voia. Mi s-a întamplat să nu primesc detalii suficiente, să îmi spună omul “vreau o agendă pentru X care se ocupa cu Y, merg pe mâna ta”. Am făcut puțin research despre firma la care lucra persoana, am folosit culorile predominante în logoul lor, a ieșit o agendă elegantă și foarte chic, arată profi și era legată de meseria respectivei persoane, dar… “păi voiam să fi fost mai deschisă la culoare”. De atunci, cer cât mai multe detalii și nu mă mai încred în stări și emoții transmise prin tastatură. Da, aduc contribuția mea, dar comunicarea primează.

8. Arta necesită timp. În cazul tău, cât timp aloci realizării creațiilor tale?

Ooo, e dificil de spus. Depinde foarte mult de proiect. Un semn de carte personalizat poate să dureze doua ore de exemplu. La o agendă mi s-a întâmplat să lucrez 12 ore, la un jurnal A4 20 de ore, la un șal și mai mult de atât. Lucrez întrerupt pentru că am și copilul mereu prin preajmă și nu aș avea șanse, nici în visele mele, să lucrez 2 ore neîntrerupt. Așa că mă întind și câteva zile cu un proiect, alteori lucrez noaptea și profit că doarme cel mic și am mai mult spor.

9. Când nu desenează, Lenani cum își petrece timpul ?

Când nu desenez, mă plimb cu cel mic prin oraș sau parc și fac treburi de mămica full time. Între gătit, făcut curâțenie, jucat, dormit și desenat nu prea mai ai timp de altceva. Uneori, destul de rar, mai ies la o cafea cu o prietena dragă mie sau mai merg la târguri handmade.

10.Carl Jung spunea ca mandala este o reprezentare a inconstientului. De când practici acest tip de artă, te-a ajutat să aflii mai multe despre tine, să te descoperi?

“În cazul meu, autodescoperirea a constat în conștientizarea izvorului de creativitate”

De când fac Zenart am descoperit câtă răbdare pot sa am. De obicei, mă plictisesc foarte repede și renunț ușor la lucrurile care simt că nu contribuie la creșterea mea pe niciun plan. Mandalele, în primul rand, te relaxează incredibil de mult. Intri într-o stare de calm profund, îți eliberezi mintea și desenezi. E ca și cum sunetul lumii a fost dat la minim și rămâi tu cu tine și desenul. Cel mai frumos e că aproape niciodată nu îmi planific rezultatul. Inspirația de moment este surprinzătoare și pentru mine de multe ori. În cazul meu, autodescoperirea a constat în conștientizarea izvorului de creativitate care vine dinăuntrul meu și care mă ajută să bucur suflete.

9. Dintre obiectele pe care le personalizezi se numără agendele, lumânările și tricourile. Pe care suport îți este mai dificil să realizezi zenart-ul?

Cel mai dificil este Zenart pe lumânari. Pe ceară trebuie să ai o fantastică precizie, altfel fiecare dungă tremurată se vede. În schimb, cel mai anevoios se desenează pe tricouri. Eu folosesc markere. așa că e mult mai dificil decât cu pensula.

12.Tot C. Jung afirmă: “În fiecare haos există un cosmos”. Observând că, în reprezentările tale predomină și tematica cosmos, te întreb: “În lumea ta, ai nevoie de mai mult cosmos sau haos pentru a crea?”

De haos am avut parte foarte mulți ani așa că nu, mulțumesc. Chiar dacă tot acel haos a dus la viața și familia minunată pe care o am acum, nu sunt o persoană care să iubească haosul. De cosmos am avut nevoie și mi l-am creat. Am frumusețea cosmosului în inimă și în ceea ce mă înconjoară. Pe mulți îi inspiră tragedia, tristețea, suferința. Mereu m-a fascinat acest lucru, cum se pot scrie romane, poezii, balade, cum se pot picta, sculpta, povești cu patos, situații tragice și sfâșietoare de inimi, dar când e vorba de fericire… Parcă seacă vocabularul, când e vorba să descrii cu același patos fericirea, armonia, starea de bliss. Scopul meu este să fac tocmai asta, să eman o stare de armonie cosmic de frumoasă și molipsitoare prin arta mea, într-o lume destul de haotică.

Mulțumesc pentru timpul acordat!

Creațiile Lenani le găsiți pe: @lenani.drawings, atât pe Facebook, cât și pe Instagram.