Cuvinte scrise pe suflet

Revin la o pasiune mai veche și aceea, de a scrie versuri. Încă, de la vârste fragede mi-au plăcut cuvintele, modul în care acestea se așezau pe pagina goală, într-o ordine dezordonată și totuși firească.

Nu știu alții, dar despre mine pot spune că inspirația îmi inundă gândurile la ceas de noapte. De cele mai multe ori, gasesc cuvinte în tăcere, pentru că și liniștea are sunetul ei, dacă știi să o asculți. Poate sunt doar gânduri, poate e sufletul ce-ți vorbește sau poate e mintea ce se eliberează de tot ce a fost peste zi. Însă, știu sigur că mai mult decât atat e glasul inimii, care pulsează emoții, pictează sentimente și dă formă cuvintelor fără fond, trăire , spațiilor pustii și descătușare unor amintiri vii.

Din suflet, pentru suflete

Mulțumesc.