Ce e bun in a fi bun? Cum se perpetueaza un obicei.

fii bun

Dăm “share” la violență să scrie pe toți pereții, nu doar cei exteriori, ci predominant și pe cei ai rețelei sociale. Ce se schimbă, dacă distribuim astfel de acte, scene? + reacțiile și comentariile de rigoare.O eliminăm, îi reducem efectele? Aa…să vadă și lumea… ce să vadă? Cruzime, răni deschise, suflete călcate în picioare. Stop! Eu nu doresc să văd așa ceva în feed-ul meu.
De aceea, niciodată nu voi distribui astfel de exemple. Nu numai, că îmi fac mie, un rău emoțional, dar îl “in(suflu)” și mai departe.

Vulnerabil, real sau supraexpunere
Prin urmare, pe “wall-ul” meu, voi agăța fotografii, pe care voi dori să le revăd peste ani. Îl voi picta în culorile alese de mine cu poze din natură,  pasiuni și ceea ce consider eu, că mă reprezintă.Voi scrie ce am în suflet, nu pe ziduri, pentru că se vor șterge în timp. Aleg să împart sufletul cu voi, cei ce mă citesc. Aleg să pun pe tapet un suflet interiorizat, ce simte, trăiește mult mai decât se vede.Doar că, nu sunt niște emoții expuse.Astăzi, totul se vrea a fi expus, de aceea devenim și mai vulnerabili. Am putea apela la dubla expunere pentru a ne regăsi, pentru a coincide cu ceea ce simte celălalt. O altă formă de empatie.Ține de percepția asupra lucrurilor. Uneori, cădem în extrema cealaltă, lucru firesc, dar supraexpunerea poate deveni nocivă, la un moment dat.

Și până la urmă, ce e bun în a fi bun?

E gratis. Parțial greșit. Bunătatea nu costă bani, dar costă suflet și sentimente.
E o acțiune limitată. De unde începe? De la o inițiativă.Actul în sine, e tot o formă de iubire.Până unde? E limitată de tine.
E vulnerabilă. Și încă cât. Pot rămâne doar cioburi, când este trădată. Se lipesc la loc, dar bunătatea e un act, ce nu moare, dar își mai pierde din strălucire cu fiecare profitor.
Nu e banală sau “old school“. Încă, e în tendințe, sub diverse forme. Doar poartă-mă în haine, poartă-mă în mersul tău, poartă-mă în fiecare zi…nu se demodează niciodată. Bunătatea se adaptează în funcție de situație și context.
Are reguli. Nu se pretează la alte reguli, decât propriile reguli. Fii bun!
Hainele nu te fac om bun, dar faptele da.
Bunătatea nu te face mai slab în ochii celorlalți.E un act de curaj, să schimbi ceva prin bunătate.De regulă, schimbarea vine prin violență și supunere.
Bunătatea e slăbiciune. Nu ești bun de nimic. Sunt bun, îmi e de ajuns. Bunătatea nu deschide uși, dar deschide suflete. E catalogată ca fiind definitorie a caracterului “moale”, “slab”. De ce mereu cei “buni” sunt și cei slabi? Pentru că, de cele mai multe ori, folosesc ca arme: iubirea. Nu lasă urme, ci lasă ceva în urma lor. Nu pun sare pe rană, ci sunt pansament pentru aceasta.Tot ei sunt primii trădați, cei care primesc “palma” de la ceilalți.În timp ce, alții bat palma pentru “pactul” făcut.
Bunătatea e un câștig, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. E ca și cum ai aduna “+”. Păi, cât valorează? Bunătatea nu o poți depune în cont, s-ar devaloriza.Totuși, ea nu se devalorizează în timp, actul își păstrează valoarea la momentul prezent și viitor.Ai putea impozita bunătatea? Nu. I-ai putea adăuga valoare adăugată? Cu siguranță.

Haina omului bun e îmbracată de mulți. Însă, puțini și-o asumă, pe deplin. La unii, se termină când treci de haine și ajungi la suflet. La alții, trece prin și dincolo de suflet.
Nu de puține ori, am văzut cum “oamenii buni” la suprafață, ignoră o persoană ce o întâlnește pe jos. Judecata acestuia fiind: Omul e beat, drogat sau mai știu eu cum. Rareori, s-a pus problema că ar putea fi bolnav sau că i s-a făcut rău. În mintea ta, fă schimb de roluri. Cum ar fi, dacă tu ai fi persoana în cauză și ar proceda, ca tine? Ți-ai păstra opinia din această postură?

om bun
Colecția “Om bun”-ColorEscu

Bunătatea începe prin acte mici. Bunătatea e ca și un obicei.Pentru a persista trebuie repetat. Încercați, de probă, să fiți buni: a oferi loc unui bătrân în autobuz, a composta biletul unui călător, a face o fotografie unui necunoscut, etc. Aceste acțiuni, cel puțin în cazul meu, nasc un anume sentiment, când auzi un simplu “Mulțumesc!”.Am întâlnit oameni, pe care aceste gesturi i-au surprins și pentru care acest mesaj de mulțumire, a sunat altfel. Pentru că, în ziua de azi, din ce în ce puțin te aștepți la un ajutor dezinteresat.

Pentru a fi bun, nu trebuie să porți haine de erou!

Continue Reading

Scrisoare pentru viață

Draga viață,

Nici nu știu cu ce să încep. Mi-ai furat cuvintele și ți le-ai însușit pe nedrept. M-ai lăsat să mă zbat pe țărmul tău, să mă scufund în adâncurile tale ascunse. Când credeam că văd malul, de fapt era doar o porțiune de nisip, dezgolită de valuri…o imagine iluzorie.
Nu ți-am scris ca să mă plâng, pentru ca lacrimele vor uda aceste cuvinte și le vor lăsa neterminate, șterse. Nici ca să te laud sau să te urc pe un anume piedestal, dar vreau să știi că ocupi locul binemeritat.

Care e locul tău? Astăzi și acum.
Nu ieri și nici mâine. E adevărat că urmele trecutului, încă îmi mai bântuie prezentul, iar clipa de față e îmbibată de verbe la imperfect și perfectul simplu. Dar poate așa e timpul, o linie fină între ce a fost, ce ar fi putut fi și ce va fi… o linie care uneori se arcuiește după forma în care îmbrăcăm viitorul.

Viitorul? Instabil, nedefinit, promiscuu…De fapt, ce formă are viața?
O formă neregulată, un labirint în mijlocul căruia mă aflu și încerc să-i descoper scurtăturile, dar uneori mă întoarce, tot de unde am plecat.Anumite drumuri nu au cale de mijloc, așa e că ești nevoit să-l parcurgi de la A la B.
Uneori ești pion, alteori jucător. Joci după propriile reguli sau după ale altora. Important e să-ți menții traiectoria. Pe cine alegi să urmezi sau în fața cui alergi să mergi. Decizii și iar decizii, care te pun în dificultatea de a tria sau colecta lucrurile importante.

Faci ceea ce crezi că, este mai important pentru tine sau pentru alții?
Draga viață, tu ai fost mereu cea care mi-a oferit răspunsuri contradictorii. Într-un spațiu abstract, delimitat de rațiune și sentiment, uneori e greu să înclini balanța și să-i acorzi doar dreptul de a fi.
Uneori, te întrebam și nu primeam decât tăcere.Dublu sens.Eu ce să înțeleg, că aprobi sau dezaprobi ce-ți spun? Fie cauți să-mi arunci indiciile la fileu, fie îmi acorzi libertatea de a-i acorda sensul cuvenit.

Simplu, nu?
De când simplitatea a devenit atât complexă, e complicat și să gândești la modul simplu.
Dar să simplificăm ce ne pare complicat, cum ar fi?
E ca și cum am lua un fir înnodat și i-am reda liniaritatea, l-am elibera din strânsoare. L-am lăsa să-și urmeze cursul său firesc, fără opreliști sau bariere.Totuși, drumurile vieții nu sunt drepte, au cotituri și se întretaie la intersecție. Poate, în asta constă și frumusețea lucrurilor, să vezi dincolo de obstacolele ce-ți apar în cale. Niciodată nu vei ști ce se află în spatele zidurilor, dacă nu ajungi acolo.

Viață mi te destăinui ție, pentru că știu că tu nu-mi vei risipi vorbele, ci le vei ascunde în paginile albumului pe care ți l-am creat.

Semnat,
Al tău fan al vieții.

life

 

Continue Reading

Cine sunt eu?

cine sunt eu

Cine sunt eu?

Când suntem puși față în față cu întrebarea: “Cine ești?”, instinctiv avem răspunsul pregătit, de forma: Sunt medic, sunt manager, sunt inginer etc. Dar stai puțin, eu nu te-am întrebat “CE ești?”, ci “CINE ești?“. E mai mult decât atât. Nu funcția te definește ca și om, ci ceea ce ești tu cu adevărat. Cunoaște-te sau lasă-te cunoscut!

Pentru unii, o carte deschisă. Pentru alții, un cufăr cu lacăt. Depinde de cititor.
“M-am prăfuit ca o carte pe raft”
uneori am cuprins, câteodată te las pe tine să-i găsești titlurile, în timp ce mă citești printre rânduri, pagină cu pagină sau poate începi cu finalul. Cum facem mai toți, de altfel. Nu avem răbdarea sau timpul necesar, să urmăm pașii firești. Prolog, conținut și epilog. M-ai citit pe sărite și tot tu zici că n-ai înțeles, mai nimic.
Apoi, cum m-ai ales: după copertă sau după conținut. Desigur, mă aștept să-mi răspunzi, după copertă.În cele mai multe cazuri, poate așa aș proceda și eu, dar nu însă și la oameni. Mi se pare firesc, să nu alegi o carte prăfuită de pe raft în detrimentul uneia cu o copertă, din aceea de-ți ia ochii. Acel ambalaj strălucitor care îmbracă totul, chiar și un conținut ieftin. Dar ce contează interiorul, dacă imaginea exterioară e cea care vinde?

“Nici nu mai știu cine sunt, de fapt..”
M-ai uitat acolo, într-un colț, acoperită de incertitudini, prăfuită de minciuni și vorbe frumoase. Mi-ai lăsat semn, la capitolul fericire, mi-ai îndoit pagină cu pagină, iar la sfârșit ai trasat linii pe scoarța sufletului.

Sunt dependentă (” …cine sunt eu fără tine”)
Mi-am creat o dependență, un obicei de care trebuie să mă dezvăț. Trăiesc și mă las ghidată de inimă, într-o lume rece, rațională. Mereu, am ales căile dependente de emoție și sentiment. Tindeam să cred că sensul e ambivalent.De cele mai multe ori, era sens unic, ce proiectam în lume, nu se reflecta și către mine. Dependentă de lucrurile frumoase, pe care am ales să le văd și în oameni care nu merită.Chiar și în tot răul să găsesc acel “puțin” bun. Însă, în modul rațional, societatea caută să scoată la lumină acel minus din “tot” acel bun, chiar îl și amplifică cu vocea lumii.

Dar și independentă... “uite cum mă rup de tine”
Acea dependență, familaritate cu care ajungi să te obișnuiești, de care te agăți, încât dacă i-ai da drumul, simți că pierzi și o parte din tine.Prinsă într-o dependență nocivă, care te stinge pe dinăuntru cu vorbe grele. Îți dorești să rupi lanțurile acestei dependențe, dar trebuie să găsești veriga slabă, să tai “răul” , direct de la sursă.

Sunt prizioneră a trecutului, dar privesc către viitor
“Azi sunt încă sclava ta, dar de mâine, promit voi fi altcineva”
Încă, mă mai simt prinsă în mâinile trecutului.Vreau să mă eliberez, dar mereu e acel ceva, care stă undeva la granița dintre trecut și prezent.Totuși, am speranța că de mâine, ceva se va schimba. Nu în totalitate, dar măcar se va observa o tendință de progres.

Sunt într-o continuă redescoperire
“Încă mă caut, de unde m-ai lăsat”
Dar de fapt, unde și când m-am pierdut, în ce circumstanțe? Dă-i timp timpului. I-am dat și? El mi-a înapoiat doar fragmente, bucățile care nu se potriveau. Eu le iau și le reconstruiesc, ca într-un puzzle, dar simt că am pierdut înșiruirea lor logică. Vin random.

Sunt puternică
“Sunt tare. Îmi tot spun mereu, dar tot mă doare”
Sunt eu cea reală, cu vulnerabilități și slăbiciuni. Cea care încearcă, abandonează și se lovește de ziduri. Acel ziduri mute, care stau între noi și nu doar că, ne împiedică să ne “atingem” sufletele, iar mai apoi trupurile, dar ne îndepărtează și ne proiectează la metri distanță de sinele nostru.

Sunt EU cea de azi și noua EU de mâine
“Cine sunt azi, ce voi fi mâine?”
Nu sunt și nici nu am să fiu o carte de “împrumut“, pe care o abandonezi după ce i-ai citit doar titlul, nu și povestea. După ce îmi aparțin din nou, înlătur praful și lustruiesc o nouă EU, cea de mâine.Paginile de ieri nu le-am rupt, le-am dat deoparte.

O întrebare pe atât de simplă, pe atât de complicată.  Tematica piesei se raportează atât la nivelul psihologic și totodată la cel afectiv, condiționându-se unul pe altul. Mesajul piesei este redat prin elemente de dans și coregrafie, care pun sub lumină o întrebare existențială: “Cine sunt eu?” Prin dans, se accentuează dramatismul și intensitatea trăirilor interioare.
Până acum, m-am oprit la alții. Poate e momentul să mă opresc și la mine. De câte ori? De câte ori va fi nevoie.Abia atunci, când voi ști cine sunt eu, voi putea clădi ceva durabil. Atâta timp, cât fundația e vulnerabilă, ceea ce se încearcă a se construi, nu va avea rezultatul scontat.

Când ți-ai acordat câteva momente, să afli răspunsul la această întrebare?
Poate te ajută starea și background-ul piesei.

Continue Reading

STOP and smile! Viața e frumoasă, dacă tu alegi să o vezi astfel!

natura

Recent am văzut o fotografie pe Instagram și m-a inspirat să scriu acest articol: Stop and smile, aș adauga eu more…doar nu facem risipă.
Ar mai necesita să avem și impozit pe zâmbet. În rest, le avem pe toate.
” Stop! Viața are prioritate! “
Ne face să conștientizăm un pericol iminent. Să analizăm că un impuls de moment poate pune în pericol, atâta viața proprie, cât și a celor dragi.
” Stop and smile!” – Fericirea are prioritate
Nu doar cu chipul, ci și cu sufletul. E ca și un reminder pentru fiecare dintre noi. Dacă cineva ți-a șters, vreodată zâmbetul, redesenează-l cu alte culori.

Ce ar fi, dacă ar apărea astfel de indicatoare și pe drumurile noastre?
Măcar așa, n-am mai vedea atâtea chipuri triste, ce se grăbesc prin viață, dar nici ei nu știu unde. Sau poate știu, acolo unde zâmbetele nu se găsesc doar în fotografii. Însă, aleg să meargă pe același drum de azi, de mâine cu destinația: oriunde.
E posibil, ca la acest punct, să mă aflu și eu.L-am denumit punct de cotitură sau introspecție, îi puteți spune cum vreți.
smile
Revenind la drumurile noastre…nu ai cum, să nu schițezi măcar o grimasă la vederea lui. Parcă și când pronunțăm cuvântul “SMILE”, ni se articulează buzele într-un zâmbet.Astfel, vă propun să rostim cât mai multe cuvinte frumoase pentru a ne păstra seninătatea zâmbetului. Uneori, ne mai scapă și altele din partea opusă, în mod intenționat sau nu. Ce observăm: expresia feței ni se crispează, iar zâmbetul se estompează sau dispare.
Aflat la bordul unei mașini, ești atent la semnalele și indicatoarele de pe drum. Îți ghidezi traseul, în principiu, după cea mai scurtă rută până la destinație.Dar timpul economisit nu-ți va garanta și o călătorie de calitate. Universal valabil pentru situația următoare.

În cea mai mare parte din timp, te afli la bordul propriei tale vieți. Tu alegi dacă mergi pe scurtătură sau alegi calea cea mai lungă către obiectivele tale. Scurtătura te poate pune în fața lucrului împlinit, dar nu întotdeauna e și cea corectă. În timp ce, drumul lung chiar dacă e mai anevoios, cu piedici și obstacole, poate fi presărat cu persoane sau situații, care să te ajute în demersul tău.Uneori, e posibil ca viața ta să ia o turnură bruscă și să fii nevoit să o redresezi cu resursele rămase.Să te avânți prin șerpentine, să încetinești pasul pentru a admira drumul parcurs, să evidențiezi punctele cheie pentru a realiza o hartă a evoluției tale.

Dacă am realiza o combinație din cele două, ar suna cam așa: Oprește-te! Fericirea în viața ta are prioritate!

smile

Continue Reading

Eu sau cel impus de societate?

efectul de turmă

Aleg să fiu eu, însămi și să fiu criticat pentru preferințele mele sau urmez efectul de turmă?

Majoritatea dintre noi avem tendința de a urma această direcție, de a proiecta lumii o imagine a noastră, care nu ne reprezintă în totalitate, pentru a fi acceptați, pentru a ne satisface nevoia primară, de a aparține unei comunității sau grup social.Imităm un anumit comportament, deoarece considerăm că ne va aduce același “câștig” adus persoanei în cauză. Poate o anumită recunoaștere socială, reușită, o imagine bună. Realizăm acest lucru, conștient sau nu, voluntar sau involuntar.

Alegem să fim noi,  ni se reproșează: Fii și tu în rând cu lumea, fii un om ‘normal’. Urmăm efectul de turmă suntem criticați. Încercam să nu ne încadram în anumite standarde, să fim ca restul, dar să facem lucrurile în stilul nostru propriu, tot se vor găsi persoane care nu vor accepta punctul nostru de vedere.

Dar până la urmă ce înseamnă această normalitate?

Să fim copii, exemplare la indigo, să ne încadrăm intr-un tipar, doar pentru a fi integrați în societate?
Îndrăznim să fim altfel, să gândim “outside the box” , criteriile se schimbă. Ești considerat ” diferit “. Nu împărtășești aceleași credințe, opinii , principii de viață ca și ei, ești exclus , riști să fii etichetat ca inadaptat sau “ciudat“.
Cele mai mari și inovative idei nu s-au născut din normalitate, ci dintr-o nebunie frumoasă. Normalul îngrădește creativitatea, pe când un spirit liber, open-mind o dezvoltă pentru a-și ramifica rădăcinile. Lucrurile sunt privite, cu totul dintr-o altă perspectivă, iar ideile fixe devin maleabile, se transformă în ceva frumos.

Cine sunt și cine doresc să fiu .

În primul rând ești tu, ca și individ percepțiile proprii asupra lumii. În timp ce, în partea opusă, te ciocnești de ideile implementate de mass-media, mediul social, etc. La un punct comun ar trebui să se realizeze procesul de incluziune a maselor, să difuzeze unele cu altele și să se ajungă la un echilibru. O stare pe care tindem să o acceptăm în mică sau mare măsură.

De aceea, apar și discrepanțe între Cine sunt și Cine doresc să fiu.
Atunci când rămâi tu cu tine, poți fi tu , așa cum simți, fără a te simți constrâns de faptul că modul tău de a gândi, nu e pe aceeași lungime de undă cu a celorlalți. În acest caz, fiind mai puțin înțeles, neconvențional.

Hainele acceptării
De cele mai multe ori, ne ascundem personalitatea din varii motive, o îmbrăcam în ” hainele acceptării “, de aceea ne contopim cu ceilalți și ni se pune eticheta: ” Ești ca restul! “. Da, pentru că tu vezi doar ” la suprafață “, acel procent de 15% și nu ai dezbrăcat “hainele” pentru a descoperi conținutul. Aș numi-o: superficialitate

Preferăm, mai degrabă să ne modelăm ideile și gândirea după a celorlalți, pentru a nu fi marginalizați. Pentru că, astfel, scăpăm de efortul de a ne justifica, de fiecare dată, când alegem să fim diferiți.
Ne conformăm majorității și ne neglijăm adevarata IDENTITATE. Riscăm să ne pierdem undeva la jumătatea drumului, dacă nu ne oprim la timp să ne întrebam:
“ Cine vreau să fiu? “
Răspunsul nu-l găsim la ceilalți, la sfârșitul unui manual cu rezolvări sau împachetat frumos într-o scrisoare motivațională. Acesta se află ascuns în sufletul nostru. De fapt, e ca și un exercițiu. Suntem în căutarea soluției corecte , nu a celei unice, pentru că e mereu alta, de la caz, la caz. Uneori nu avem toate datele, ne împiedicăm când avem prea multe necunoscute și abandonăm. Reluăm mai târziu, când mai aflăm indicii despre noi, le punem cap la cap, ca într-un final să obținem rezultatul așteptat. Dacă nu ne mulțumește, înseamnă că nu am luat în considerare toate variantele posibile pentru a o găsi pe cea potrivită.

Muzica e aceeași pentru toți. Greșit! Depinde de percepție și interpretare. Aici e DIFERENȚA.
Așa și cu oamenii.
Tu, cum alegi să fii?

Continue Reading