Sens pierdut

Și cum pot fi,
Când nu mă am pe mine
Și cum pot ajunge,
Când nu mai pot distinge.
Între cum eram și cum sunt,
Între ce-am avut și ce-am pierdut,
Între ce drepte paralele ma aflu,
Arunc busola, pierd ceasu’.
E o noțiune de loc și de timp,
Intersecția e între + si – infinit.
Toate, ca toate,
Dar harta vieții nu are coordonate.
Te pierzi pe un drum,
Îi cauți sensul,
Îți vezi doar umbra,
Ghidându-ți mersul.

 

Continue Reading

Simțuri

Și văd, ceea ce alții nu văd,
Simt, mai mult decât arăt.
Mă îmbrac în nepăsare,
Am deja prea multe întrebări,
Care-mi dau eroare.

Aud și liniștea apăsătoare,
Chiar și când zgomotul din mintea mea,
Țipă mai tare.
Sunt unde de frecvență joasă,
Mă ridică, mă lasă.

Ating fericirea , apoi mă prăbușesc în angoasă,
Miros flori de gheață,
Pe când, atunci, gustam din nectar,
Scot la lumină,
Sentimente mototolite
Din al inimii buzunar.

Continue Reading

Atât de…

Atât de fragilă -i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt.

Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată.

Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața piept
Și-i aflii fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse.

Atât de e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă.

Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Daca ai putea, să te întorci la start
Însă zarul a fost deja aruncat,
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.

sursa foto: pixabay.com

Continue Reading

Șansă la fericire

șansă

Oare mai merit,
O ultimă șansă la FERICIRE,
Mă intreb:
Cu ce-am greșit,
De-am strâns în suflet
Doar TRISTEȚE și amăgire.

În suflet am
Doar ploaie și vânt,
Lacrimi reci adun,
În palmă le strâng,
NORII să-i alung,
SOARE să aduc,
Din nou, în viața mea.

O furtună de sentimente,
Într-un suflet, care nu mai știe
ce simte, e pustiu,
Oare mai poate să reziste
La asemenea trăiri.

Mă simt o floare
Fără parfum,
Un cer fără soare.
Mă simt o pasăre,
În al ei zbor,
Un curcubeu incolor.

Orice s-ar Întâmpla,
Sufletul e imun,
E ca un scut
A învățat să spună nu,
Să nu cedeze primul.

În tonuri de gri,
Așa văd viața mea.
Mă învălui în umbre,
Mă pierd printre nori,
Totul în jur e uni și monocrom.

Într-un colț de suflet,
Am păstrat o fârâmă de speranță.
Într-o zi am să pot zâmbi. din nou
Am încrederea:
De mâine voi fi un alt om.

Ce înseamnă tristețea,
Nu voi am mai ști,
Cum e să suferi,
Vor rămâne niște amintiri.
Doar urmele rămase în suflet,
Mă vor dezgoli.

Acum vreau
să eliberez un suflet,
Ce ani prizioner l-am ținut,
Să-mi aducă fericirea,
Un sentiment mie, necunoscut.

© Diana Niță, 2013

Continue Reading

Goliciune

Îmi defrișezi sufletul,
Mă golești de conținut,
Îmi trasezi urme pe piele,
Îmi imprimi răni pe trup.

Sapi tot mai adânc,
Dar locul e deja secat,
Aduni ce ai lasat în urmă ,
Doar negură și praf.

Mi-au rămas rădăcinile,
Înfipte-n pământ,
Aștept ploaia să mă ude,
Să mă vad, iar crescând.

Să dau viața din pustiu,
Să renasc, să nu mai fiu
O carte deschisă , fără prefață,
Un suflet, ce-l declar proprietate privată.

Ce- i ce vor să mă cunoască,
Să mă aștepte la poartă,
Pentru cei ce vin neinvitați,
accesul e denied.

Continue Reading

Fericire efemeră

Până într-un timp,
Te pictam în culori,
Dar tu ai stropit cu noroi,
Ceva ce eu numeam artă.
Acum privești la ceea ce,
poeții numesc natură moartă.
Și are o frumusețe aparte,
Pentru cine cunoaște.
Statică, poate transmite mai multe,
decât omul prin cuvinte.

Noroiul se spală, însă urmele persistă,
E ca și cum ai scrie pe suflet,
Cu o mină, deja tocită.
Cum nu există buton de rewind,
Nici undo sau radieră,
Înrămez opera la capitolul fericire efemeră.

Continue Reading

Pe cărări de munte

Pe cărări de munte,
Pe pantele abrupte,
Hauri și prăpăstii,
Codri anostii.

Arbori falnici străpung
Cercuri de lumină,
Susurul unui râu e fundal
Pentru liniștea deplină.

Masive stâncoase,
Rocă și piatră
Ascund în ele,
Pagini de istorie sedimentată.

Din frânturi de crengi,
Mă reconstruiesc în ramuri.
Din ape repezi,
Curg în valuri.
Din izvor secat,
Mă prefac în susur lin,
Ce se strecoară printre
Pietriș și alcalin.

Și-mi caut drumul,
Alunec printre pietrele cu duiumul
În linie dreaptă sau în șerpentine,
Caut o cale, mă caut pe mine.
Rătăcind prin pădurea de granit,
Nu caut frunze de argint,
Nici floare de nu ma uita,
Caut doar viața
în orice formă a sa.

Continue Reading

Vindecare

Vreau să mă vindec de tot și de toate,
Caut rețeta în cartea de bucate,
Sau poate
găsesc antitotul în colectia salvate.
Să beau fericirea din pocal,
Să gust dulceața , să scap de amar.
Să-mi fie sufletul plin de miere,
Să mă înfrupt din licoarea vieții,
Să mai prind putere.
Dar vindecarea poate fi temporară
si să recidivez iară,
Ca și o rană ce a rămas cu cicatrice
de la ultima incizie,
Las timpul să vindece.

Continue Reading

Metamorfoză

Și nu știu ce doare mai tare,
Să respiri aer sau să fii floare,
Să fii intoxicat sau rupt,
Să plutești în văzduh sau să fii înfipt în pământ.

Și nu știu dacă metamorfoza e o stare,
O condiție sau o cale de evadare,
Să fii sau să nu fii
Pe cerul cuiva o stea sau
O bucată lipsă din inima sa.

Și nu știu ce trec mai rapid,
Secundele pe ceas
Sau oameni prin timp.
Și nu știu ce e mai bine,
Să fii… o frunză în vânt
Sau un trecător pe acest Pămant.

Și nu știu ce rănește mai mult,
Să te pierzi încercând,
Să fii scânteie pentru foc,
Să fii spin pentru trandafir sau
Abrupt pentru floarea de colț.

Dar nu știu…
Să mă prefac că nu mai simt,
Doar pot,
Să mă transform, aripi să prind,
Să mă îndepărtez și să renasc
Din pustiu.

Continue Reading

Eu sau cel impus de societate?

efectul de turmă

Aleg să fiu eu, însămi și să fiu criticat pentru preferințele mele sau urmez efectul de turmă?

Majoritatea dintre noi avem tendința de a urma această direcție, de a proiecta lumii o imagine a noastră, care nu ne reprezintă în totalitate, pentru a fi acceptați, pentru a ne satisface nevoia primară, de a aparține unei comunității sau grup social.Imităm un anumit comportament, deoarece considerăm că ne va aduce același “câștig” adus persoanei în cauză. Poate o anumită recunoaștere socială, reușită, o imagine bună. Realizăm acest lucru, conștient sau nu, voluntar sau involuntar.

Alegem să fim noi,  ni se reproșează: Fii și tu în rând cu lumea, fii un om ‘normal’. Urmăm efectul de turmă suntem criticați. Încercam să nu ne încadram în anumite standarde, să fim ca restul, dar să facem lucrurile în stilul nostru propriu, tot se vor găsi persoane care nu vor accepta punctul nostru de vedere.

Dar până la urmă ce înseamnă această normalitate?

Să fim copii, exemplare la indigo, să ne încadrăm intr-un tipar, doar pentru a fi integrați în societate?
Îndrăznim să fim altfel, să gândim “outside the box” , criteriile se schimbă. Ești considerat ” diferit “. Nu împărtășești aceleași credințe, opinii , principii de viață ca și ei, ești exclus , riști să fii etichetat ca inadaptat sau “ciudat“.
Cele mai mari și inovative idei nu s-au născut din normalitate, ci dintr-o nebunie frumoasă. Normalul îngrădește creativitatea, pe când un spirit liber, open-mind o dezvoltă pentru a-și ramifica rădăcinile. Lucrurile sunt privite, cu totul dintr-o altă perspectivă, iar ideile fixe devin maleabile, se transformă în ceva frumos.

Cine sunt și cine doresc să fiu .

În primul rând ești tu, ca și individ percepțiile proprii asupra lumii. În timp ce, în partea opusă, te ciocnești de ideile implementate de mass-media, mediul social, etc. La un punct comun ar trebui să se realizeze procesul de incluziune a maselor, să difuzeze unele cu altele și să se ajungă la un echilibru. O stare pe care tindem să o acceptăm în mică sau mare măsură.

De aceea, apar și discrepanțe între Cine sunt și Cine doresc să fiu.
Atunci când rămâi tu cu tine, poți fi tu , așa cum simți, fără a te simți constrâns de faptul că modul tău de a gândi, nu e pe aceeași lungime de undă cu a celorlalți. În acest caz, fiind mai puțin înțeles, neconvențional.

Hainele acceptării
De cele mai multe ori, ne ascundem personalitatea din varii motive, o îmbrăcam în ” hainele acceptării “, de aceea ne contopim cu ceilalți și ni se pune eticheta: ” Ești ca restul! “. Da, pentru că tu vezi doar ” la suprafață “, acel procent de 15% și nu ai dezbrăcat “hainele” pentru a descoperi conținutul. Aș numi-o: superficialitate

Preferăm, mai degrabă să ne modelăm ideile și gândirea după a celorlalți, pentru a nu fi marginalizați. Pentru că, astfel, scăpăm de efortul de a ne justifica, de fiecare dată, când alegem să fim diferiți.
Ne conformăm majorității și ne neglijăm adevarata IDENTITATE. Riscăm să ne pierdem undeva la jumătatea drumului, dacă nu ne oprim la timp să ne întrebam:
“ Cine vreau să fiu? “
Răspunsul nu-l găsim la ceilalți, la sfârșitul unui manual cu rezolvări sau împachetat frumos într-o scrisoare motivațională. Acesta se află ascuns în sufletul nostru. De fapt, e ca și un exercițiu. Suntem în căutarea soluției corecte , nu a celei unice, pentru că e mereu alta, de la caz, la caz. Uneori nu avem toate datele, ne împiedicăm când avem prea multe necunoscute și abandonăm. Reluăm mai târziu, când mai aflăm indicii despre noi, le punem cap la cap, ca într-un final să obținem rezultatul așteptat. Dacă nu ne mulțumește, înseamnă că nu am luat în considerare toate variantele posibile pentru a o găsi pe cea potrivită.

Muzica e aceeași pentru toți. Greșit! Depinde de percepție și interpretare. Aici e DIFERENȚA.
Așa și cu oamenii.
Tu, cum alegi să fii?

Continue Reading