Perfectul simplu

Căutam în cineva, să mă regăsesc,
Cu care să rezonez
În metafora și epitet.
Să-mi schimbe ritmul inimii,
Din mono în ambivalent,
Să capăt un sens.

Eram perfectul simplu,
Tu l-ai facut să sune complicat,
A fost mai mult decat o conjunctură,
A fost un joc dual.

Nu mă mai cunosc nici eu,
Nu mă mai știe nici timpul,
Poate doar răsăritul
Și nopțile cu lună.

Era doar ea cu mine,
Erau nopți senine,
Acum sunt în ceață,
Înca, îmi mai luminează pașii
În pelicula numită viață.

Continue Reading

Acordă-mi inima

Să-mi cânți o serenadă sub balcon,
Să-mi acorzi inima, să bată la unison,
Să fim pe aceeași lungime de coardă,
Să mă mângâi în terță, să mă seduci în octavă.
Să mă alinți in SI Bemol, să mă încălzești c-un semiton,
Să-mi fii refren de dor.
Să ne sincronizam pe portativ,
Eu, un simplu amator,
tu, un talent nativ.

 

Continue Reading

Retrospectiva în iubire

Ca o retrospectivă, la tot ce a fost,
Inima te știe, pe de rost.
Mi te cântă,
Ca o notă, în octavă,
Îmi ești, când pulseu de tensiune,
Când atingere gravă.

În suflet, mi te strecori,
Vii, aprinzi fiori,
Îți cauți un loc,
Pui stăpânire pe tot,
Apoi lași în urmă, o elipsă,
Ansamblez la loc, piesele lipsă…

Și atunci când tac,
Nu știi, de fapt,
Ce războaie se duc în mine,
Iar când respir,
Simt parfumul tău în oricine.

Atunci când pășesc,
Merg pe urma pașilor,
Ce cândva, duceau către tine.

Atunci, când gândesc,
Mintea îmi spune despre tine
Și atunci, când privesc,
În fiecare chip te regăsesc.

Si-mi bat în fereastră,
Lumini și umbre,
Un sunet al tacerii,
N-are cine sa-l asculte.

 

Continue Reading

Sens pierdut

Și cum pot fi,
Când nu mă am pe mine
Și cum pot ajunge,
Când nu mai pot distinge.
Între cum eram și cum sunt,
Între ce-am avut și ce-am pierdut,
Între ce drepte paralele ma aflu,
Arunc busola, pierd ceasu’.
E o noțiune de loc și de timp,
Intersecția e între + si – infinit.
Toate, ca toate,
Dar harta vieții nu are coordonate.
Te pierzi pe un drum,
Îi cauți sensul,
Îți vezi doar umbra,
Ghidându-ți mersul.

 

Continue Reading

Simțuri

Și văd, ceea ce alții nu văd,
Simt, mai mult decât arăt.
Mă îmbrac în nepăsare,
Am deja prea multe întrebări,
Care-mi dau eroare.

Aud și liniștea apăsătoare,
Chiar și când zgomotul din mintea mea,
Țipă mai tare.
Sunt unde de frecvență joasă,
Mă ridică, mă lasă.

Ating fericirea , apoi mă prăbușesc în angoasă,
Miros flori de gheață,
Pe când, atunci, gustam din nectar,
Scot la lumină,
Sentimente mototolite
Din al inimii buzunar.

Continue Reading

Atât de…

Atât de fragilă -i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt.

Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată.

Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața piept
Și-i aflii fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse.

Atât de e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă.

Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Daca ai putea, să te întorci la start
Însă zarul a fost deja aruncat,
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.

sursa foto: pixabay.com

Continue Reading

Șansă la fericire

șansă

Oare mai merit,
O ultimă șansă la FERICIRE,
Mă intreb:
Cu ce-am greșit,
De-am strâns în suflet
Doar TRISTEȚE și amăgire.

În suflet am
Doar ploaie și vânt,
Lacrimi reci adun,
În palmă le strâng,
NORII să-i alung,
SOARE să aduc,
Din nou, în viața mea.

O furtună de sentimente,
Într-un suflet, care nu mai știe
ce simte, e pustiu,
Oare mai poate să reziste
La asemenea trăiri.

Mă simt o floare
Fără parfum,
Un cer fără soare.
Mă simt o pasăre,
În al ei zbor,
Un curcubeu incolor.

Orice s-ar Întâmpla,
Sufletul e imun,
E ca un scut
A învățat să spună nu,
Să nu cedeze primul.

În tonuri de gri,
Așa văd viața mea.
Mă învălui în umbre,
Mă pierd printre nori,
Totul în jur e uni și monocrom.

Într-un colț de suflet,
Am păstrat o fârâmă de speranță.
Într-o zi am să pot zâmbi. din nou
Am încrederea:
De mâine voi fi un alt om.

Ce înseamnă tristețea,
Nu voi am mai ști,
Cum e să suferi,
Vor rămâne niște amintiri.
Doar urmele rămase în suflet,
Mă vor dezgoli.

Acum vreau
să eliberez un suflet,
Ce ani prizioner l-am ținut,
Să-mi aducă fericirea,
Un sentiment mie, necunoscut.

© Diana Niță, 2013

Continue Reading

Goliciune

Îmi defrișezi sufletul,
Mă golești de conținut,
Îmi trasezi urme pe piele,
Îmi imprimi răni pe trup.

Sapi tot mai adânc,
Dar locul e deja secat,
Aduni ce ai lasat în urmă ,
Doar negură și praf.

Mi-au rămas rădăcinile,
Înfipte-n pământ,
Aștept ploaia să mă ude,
Să mă vad, iar crescând.

Să dau viața din pustiu,
Să renasc, să nu mai fiu
O carte deschisă , fără prefață,
Un suflet, ce-l declar proprietate privată.

Ce- i ce vor să mă cunoască,
Să mă aștepte la poartă,
Pentru cei ce vin neinvitați,
accesul e denied.

Continue Reading

Fericire efemeră

Până într-un timp,
Te pictam în culori,
Dar tu ai stropit cu noroi,
Ceva ce eu numeam artă.
Acum privești la ceea ce,
poeții numesc natură moartă.
Și are o frumusețe aparte,
Pentru cine cunoaște.
Statică, poate transmite mai multe,
decât omul prin cuvinte.

Noroiul se spală, însă urmele persistă,
E ca și cum ai scrie pe suflet,
Cu o mină, deja tocită.
Cum nu există buton de rewind,
Nici undo sau radieră,
Înrămez opera la capitolul fericire efemeră.

Continue Reading

Pe cărări de munte

Pe cărări de munte,
Pe pantele abrupte,
Hauri și prăpăstii,
Codri anostii.

Arbori falnici străpung
Cercuri de lumină,
Susurul unui râu e fundal
Pentru liniștea deplină.

Masive stâncoase,
Rocă și piatră
Ascund în ele,
Pagini de istorie sedimentată.

Din frânturi de crengi,
Mă reconstruiesc în ramuri.
Din ape repezi,
Curg în valuri.
Din izvor secat,
Mă prefac în susur lin,
Ce se strecoară printre
Pietriș și alcalin.

Și-mi caut drumul,
Alunec printre pietrele cu duiumul
În linie dreaptă sau în șerpentine,
Caut o cale, mă caut pe mine.
Rătăcind prin pădurea de granit,
Nu caut frunze de argint,
Nici floare de nu ma uita,
Caut doar viața
în orice formă a sa.

Continue Reading