Un suflet în derulare.Îți prezint câteva imagini.

minimalism

Am rătăcit prin suflet și am dezpachetat hârtii, unele mototolite din ale sale buzunare, altele în bucăți, pe care le-am lipit la loc și le-am redat în acest articol.

A fi “old soul” nu e despre anii din buletin sau despre vârsta sufletului. Din contră, poți fi tânăr și să te simți “bătrân”. Valabil și vice-versa.

• Integrammer • Există așa ceva? Hmm…
Am zis bine, nu instagrammer. Integrammer-ul e persoana căreia îi place să completeze integrame, cuvinte încrucișate etc. Aș putea chiar spune că e varianta mai “old school” a contemporanului joc PixWords. Au ceva lucruri în comun: pixul și cuvântul :)) Încrucișate mai sunt căile jocului. Sunt și un remediu pentru plictiseală, câteodată. Acum, în era online, nu știu câți, mai apelează la ele.

cuvinte incrucisate
Minimalist. Iubesc arhitectura și formele ei •
Am redus totul la minim…e mult mai simplu așa.Chiar și spațiul închiriat altora, l-am micșorat. Până și schema arhitecturală a oricărui model, nu mai prezintă variațiuni pentru mine.În aceste lucruri simple, mărunte sau cum le numesc mulți: “BASIC”, găsesc bucuria pierdută.Atunci, când ceva e simplu are sens. Când ne complicăm, îl pierdem și pe acesta, reușim doar să înodăm căile spre fericire, și mai mult.

arhitectura
Perspective

•Singuratic(ă), dar nu singură•
Îmi plac momentele cu mine, în spațiul meu.Locurile aglomerate, agitația simt că îmi reduc din energie, am nevoie de singurătate pentru a mă reîncarca. Îmi plac cuvintele, pentru că ele au zgomot, doar atunci când sunt rostite, nu și scrise. Totuși, au același efect pentru suflet, ori pansament ori cicatrice.Timpul și solititudinea, îmi sunt parteneri. Îi număr trecerile, ea îmi mai oferă câte un răgaz, să mă adun, să-mi mai limpezesc gândurile ce au “înotat” în ape tulburi.

agitație
Singur în mulțime

• Împart momente. Nu pot ține doar pentru mine. •
În timp ce, alții “distribuie” violența sau acel tip de “fake news“, eu prefer să împărtășesc fărâme din sufletul meu. De multe ori, l-am ținut închis, încât puțini au știut ce-i acolo. Nu ca să ma laud sau te miri ce, dar poate fotografia mea sau acele câteva rânduri îți “fură” un zâmbet sau îți șterg lacrima căzută pe obraz.Dacă am reușit asta, o trec la rubrica “mici câștiguri” pe ziua respectivă.

Vulnerabil și real •
De cele mai multe ori, e ca o capcană. În mintea ta ești propriul intrus, iar gândurile devin arme. Devii vulnerabil, atunci când te deschizi, când permiți altora să-ți aprofundeze sufletul.Măcar, de-ar folosi un ‘highlighter‘ pentru a marca ceea ce-au înțeles și au găsit bun de luat aminte. Eventual, dacă consideră să aplice și la ei.Dar să nu scoți “la vedere” și ce nu ți-a plăcut sau ceea ce ai găsit diferit față de tine. Nu suntem la “Găsește diferențele” și notează-le deoparte.Ajungi la un moment dat, să folosești un scut de apărare, pentru a nu te dezvălui tu, cel vulnerabil, pentru că acolo se lovește cel mai mult.Preferi să-ți porți masca, nu pentru că vrei, ci pentru că așa te-a învățat societatea. O societate “bolnavă”, al cărui aer îl respiri și te molipsești cu “viruși”.Cauți antidotul în alții, dar îl găsești, tot în tine.

marker
• Suflet în derulare • 
Uneori, îmi simt sufletul ca o casetă. Derulează înainte și înapoi, “se mai împiedică” de ce găsește nelalocul lui, dar se rearanjează pentru a-și continua filmul. Se întâmplă să mai am “dejavu-uri“, să simt că am mai fost într-un loc sau într-o anume situație, ca și cum ai da ‘replay‘ la nesfârșit, aceluiași cadru. Ce să zic, caseta e cam ieșită din uz, e posibil să mai dea rateuri. Însă, nici dacă mi-aș înregistra sufletul pe CD, n-ar ieși bine. Ori ajung cu el virusat, ori de la atâtea zgârieturi, datorită unor utilizări necorespunzătoare, nu mai poate funcționa la capacitate maximă.Între-timp, poate găsesc și un program de devirusare pentru suflet: SoulDefender.

tape
S-a cam încâlcit filmul

• Conexiune sau vibrație •
Știi acel moment când o persoană te înțelege, dincolo de cuvinte? Iar dacă te-ai opri, te-ar completa cu aceeași idee, doar cu alte cuvinte? Atunci se produce o conexiune, iar tu înțelegi mai mult decât auzi și simți mai mult decât vezi.Având o vibrație mai înaltă, simți persoanele cu una mai joasă decât a ta, ce au o influență negativă, toxică. Acele persoane îți diminuează energia, rămânând epuizat emoțional și psihic. Cel mai bine, e să le eviți pe cât posibil, deoarece creează un dezechilibru în interiorul tău. Tu ai nevoie de persoane care să fie “pe aceeași lungime de undă” cu tine, nu de persoane setate pe nivel -energie.

• Scufundată în cărți sau într-o cană de ceai •
E decembrie, iar printre paginile cărților se poate simți parfumul iernii. Mirosul de mandarine, cetină verde, scorțișoară își lasă amprenta asupra cuvintelor și le transformă în nectar pentru suflet și pentru buze, atunci când sunt rostite. Completez cadrul cu un ceai cu arome de iarnă, hibiscus sau iasomie. De asemenea, mai prefer combinațiile cu vanilie sau petale de trandafiri.Cititul e ca o infuzie de cuvinte, uneori delicată, alteori persistentă.Depinde cum optimizezi doza și cum îl servești la cană sau la plic.Pierdută printre rânduri, ceaiul se răcește, își pierde din intensitate, dar nu și din efect.La fel, ca și cuvintele, devin reci, dacă nu mai torni “cuvinte dulci”, care să reîncălzească trupul și interiorul.Te invit la un ceai, să-mi spui ce ai pe suflet?

P.S Stiu să te și ascult, dar știu și când e doar blah, blah…
Pe data viitoare.

Continue Reading

Ce e bun in a fi bun? Cum se perpetueaza un obicei.

fii bun

Dăm “share” la violență să scrie pe toți pereții, nu doar cei exteriori, ci predominant și pe cei ai rețelei sociale. Ce se schimbă, dacă distribuim astfel de acte, scene? + reacțiile și comentariile de rigoare.O eliminăm, îi reducem efectele? Aa…să vadă și lumea… ce să vadă? Cruzime, răni deschise, suflete călcate în picioare. Stop! Eu nu doresc să văd așa ceva în feed-ul meu.
De aceea, niciodată nu voi distribui astfel de exemple. Nu numai, că îmi fac mie, un rău emoțional, dar îl “in(suflu)” și mai departe.

Vulnerabil, real sau supraexpunere
Prin urmare, pe “wall-ul” meu, voi agăța fotografii, pe care voi dori să le revăd peste ani. Îl voi picta în culorile alese de mine cu poze din natură,  pasiuni și ceea ce consider eu, că mă reprezintă.Voi scrie ce am în suflet, nu pe ziduri, pentru că se vor șterge în timp. Aleg să împart sufletul cu voi, cei ce mă citesc. Aleg să pun pe tapet un suflet interiorizat, ce simte, trăiește mult mai decât se vede.Doar că, nu sunt niște emoții expuse.Astăzi, totul se vrea a fi expus, de aceea devenim și mai vulnerabili. Am putea apela la dubla expunere pentru a ne regăsi, pentru a coincide cu ceea ce simte celălalt. O altă formă de empatie.Ține de percepția asupra lucrurilor. Uneori, cădem în extrema cealaltă, lucru firesc, dar supraexpunerea poate deveni nocivă, la un moment dat.

Și până la urmă, ce e bun în a fi bun?

E gratis. Parțial greșit. Bunătatea nu costă bani, dar costă suflet și sentimente.
E o acțiune limitată. De unde începe? De la o inițiativă.Actul în sine, e tot o formă de iubire.Până unde? E limitată de tine.
E vulnerabilă. Și încă cât. Pot rămâne doar cioburi, când este trădată. Se lipesc la loc, dar bunătatea e un act, ce nu moare, dar își mai pierde din strălucire cu fiecare profitor.
Nu e banală sau “old school“. Încă, e în tendințe, sub diverse forme. Doar poartă-mă în haine, poartă-mă în mersul tău, poartă-mă în fiecare zi…nu se demodează niciodată. Bunătatea se adaptează în funcție de situație și context.
Are reguli. Nu se pretează la alte reguli, decât propriile reguli. Fii bun!
Hainele nu te fac om bun, dar faptele da.
Bunătatea nu te face mai slab în ochii celorlalți.E un act de curaj, să schimbi ceva prin bunătate.De regulă, schimbarea vine prin violență și supunere.
Bunătatea e slăbiciune. Nu ești bun de nimic. Sunt bun, îmi e de ajuns. Bunătatea nu deschide uși, dar deschide suflete. E catalogată ca fiind definitorie a caracterului “moale”, “slab”. De ce mereu cei “buni” sunt și cei slabi? Pentru că, de cele mai multe ori, folosesc ca arme: iubirea. Nu lasă urme, ci lasă ceva în urma lor. Nu pun sare pe rană, ci sunt pansament pentru aceasta.Tot ei sunt primii trădați, cei care primesc “palma” de la ceilalți.În timp ce, alții bat palma pentru “pactul” făcut.
Bunătatea e un câștig, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. E ca și cum ai aduna “+”. Păi, cât valorează? Bunătatea nu o poți depune în cont, s-ar devaloriza.Totuși, ea nu se devalorizează în timp, actul își păstrează valoarea la momentul prezent și viitor.Ai putea impozita bunătatea? Nu. I-ai putea adăuga valoare adăugată? Cu siguranță.

Haina omului bun e îmbracată de mulți. Însă, puțini și-o asumă, pe deplin. La unii, se termină când treci de haine și ajungi la suflet. La alții, trece prin și dincolo de suflet.
Nu de puține ori, am văzut cum “oamenii buni” la suprafață, ignoră o persoană ce o întâlnește pe jos. Judecata acestuia fiind: Omul e beat, drogat sau mai știu eu cum. Rareori, s-a pus problema că ar putea fi bolnav sau că i s-a făcut rău. În mintea ta, fă schimb de roluri. Cum ar fi, dacă tu ai fi persoana în cauză și ar proceda, ca tine? Ți-ai păstra opinia din această postură?

om bun
Colecția “Om bun”-ColorEscu

Bunătatea începe prin acte mici. Bunătatea e ca și un obicei.Pentru a persista trebuie repetat. Încercați, de probă, să fiți buni: a oferi loc unui bătrân în autobuz, a composta biletul unui călător, a face o fotografie unui necunoscut, etc. Aceste acțiuni, cel puțin în cazul meu, nasc un anume sentiment, când auzi un simplu “Mulțumesc!”.Am întâlnit oameni, pe care aceste gesturi i-au surprins și pentru care acest mesaj de mulțumire, a sunat altfel. Pentru că, în ziua de azi, din ce în ce puțin te aștepți la un ajutor dezinteresat.

Pentru a fi bun, nu trebuie să porți haine de erou!

Continue Reading

Poartă-mă(nu mă lasa deoparte)

inima

Poartă-mă în mersul tău, alene sau agale,
Lasă-mă să-ți fiu suport, când drumurile se întretaie.
Poartă-mă, chiar și fără o destinație anume
Scoate-mă în lume.

Poartă-mă, nu mă lasa deoparte,
Chiar și când mă transform în gânduri deșarte,
Iar când alunec din zi în noapte,
Poartă-mă pe brațe,

Poartă-mă în deșertăciune,
Du-mă acolo, unde
Timpul e prăfuit de dune,
Unde nu am busolă, dar
Mă las ghidată de urme.

Poartă-mă în locuri necunoscute,
Doar de inimă știute,
Lasă-mă să las o urmă, unde au fost doar pași,
Să continue drumul, cei rămași.

Poartă-mă în timp,
Proiectează-mă în viitor,
Întoarce-mă la timp,
În prezent, vreau să cobor.

Continue Reading

Scrisoare pentru viață

Draga viață,

Nici nu știu cu ce să încep. Mi-ai furat cuvintele și ți le-ai însușit pe nedrept. M-ai lăsat să mă zbat pe țărmul tău, să mă scufund în adâncurile tale ascunse. Când credeam că văd malul, de fapt era doar o porțiune de nisip, dezgolită de valuri…o imagine iluzorie.
Nu ți-am scris ca să mă plâng, pentru ca lacrimele vor uda aceste cuvinte și le vor lăsa neterminate, șterse. Nici ca să te laud sau să te urc pe un anume piedestal, dar vreau să știi că ocupi locul binemeritat.

Care e locul tău? Astăzi și acum.
Nu ieri și nici mâine. E adevărat că urmele trecutului, încă îmi mai bântuie prezentul, iar clipa de față e îmbibată de verbe la imperfect și perfectul simplu. Dar poate așa e timpul, o linie fină între ce a fost, ce ar fi putut fi și ce va fi… o linie care uneori se arcuiește după forma în care îmbrăcăm viitorul.

Viitorul? Instabil, nedefinit, promiscuu…De fapt, ce formă are viața?
O formă neregulată, un labirint în mijlocul căruia mă aflu și încerc să-i descoper scurtăturile, dar uneori mă întoarce, tot de unde am plecat.Anumite drumuri nu au cale de mijloc, așa e că ești nevoit să-l parcurgi de la A la B.
Uneori ești pion, alteori jucător. Joci după propriile reguli sau după ale altora. Important e să-ți menții traiectoria. Pe cine alegi să urmezi sau în fața cui alergi să mergi. Decizii și iar decizii, care te pun în dificultatea de a tria sau colecta lucrurile importante.

Faci ceea ce crezi că, este mai important pentru tine sau pentru alții?
Draga viață, tu ai fost mereu cea care mi-a oferit răspunsuri contradictorii. Într-un spațiu abstract, delimitat de rațiune și sentiment, uneori e greu să înclini balanța și să-i acorzi doar dreptul de a fi.
Uneori, te întrebam și nu primeam decât tăcere.Dublu sens.Eu ce să înțeleg, că aprobi sau dezaprobi ce-ți spun? Fie cauți să-mi arunci indiciile la fileu, fie îmi acorzi libertatea de a-i acorda sensul cuvenit.

Simplu, nu?
De când simplitatea a devenit atât complexă, e complicat și să gândești la modul simplu.
Dar să simplificăm ce ne pare complicat, cum ar fi?
E ca și cum am lua un fir înnodat și i-am reda liniaritatea, l-am elibera din strânsoare. L-am lăsa să-și urmeze cursul său firesc, fără opreliști sau bariere.Totuși, drumurile vieții nu sunt drepte, au cotituri și se întretaie la intersecție. Poate, în asta constă și frumusețea lucrurilor, să vezi dincolo de obstacolele ce-ți apar în cale. Niciodată nu vei ști ce se află în spatele zidurilor, dacă nu ajungi acolo.

Viață mi te destăinui ție, pentru că știu că tu nu-mi vei risipi vorbele, ci le vei ascunde în paginile albumului pe care ți l-am creat.

Semnat,
Al tău fan al vieții.

life

 

Continue Reading

Suflet în mentenanță

Sufletul mi-e pe jumătate gol,
Încerc să cresc nivelul,
Dar răman tot la demisol.
Blocat între parter și primul etaj,
Supraviețuirea rămâne un act de curaj.
Mai înghit un pahar de cuvinte,
Mă întorc la locul de dinainte.
Se afundă în propria substanță,
Dar lipsit de conținut,
Unii preferă scările,
Alții aleargă spre lift.
În stare de goliciune sau preaplin,
Se alimentează din paharul cu venin,
Secat și intoxicat, mai ceva ca
Gazul rarefiat din sticlele de vin.
Îi dai din nou comandă,
Dar nu-ți răspunde în timp util,
Ai uitat că l-ai lăsat în mentenanță,
Pe interior, aproape stins.
Repeți din nou aceeași acțiune,
Sperând la un alt rezultat,
Dar îl găsești tot acolo,
unde l-ai lăsat,
Oscilând între up and down.
Continue Reading

Cine sunt eu?

cine sunt eu

Cine sunt eu?

Când suntem puși față în față cu întrebarea: “Cine ești?”, instinctiv avem răspunsul pregătit, de forma: Sunt medic, sunt manager, sunt inginer etc. Dar stai puțin, eu nu te-am întrebat “CE ești?”, ci “CINE ești?“. E mai mult decât atât. Nu funcția te definește ca și om, ci ceea ce ești tu cu adevărat. Cunoaște-te sau lasă-te cunoscut!

Pentru unii, o carte deschisă. Pentru alții, un cufăr cu lacăt. Depinde de cititor.
“M-am prăfuit ca o carte pe raft”
uneori am cuprins, câteodată te las pe tine să-i găsești titlurile, în timp ce mă citești printre rânduri, pagină cu pagină sau poate începi cu finalul. Cum facem mai toți, de altfel. Nu avem răbdarea sau timpul necesar, să urmăm pașii firești. Prolog, conținut și epilog. M-ai citit pe sărite și tot tu zici că n-ai înțeles, mai nimic.
Apoi, cum m-ai ales: după copertă sau după conținut. Desigur, mă aștept să-mi răspunzi, după copertă.În cele mai multe cazuri, poate așa aș proceda și eu, dar nu însă și la oameni. Mi se pare firesc, să nu alegi o carte prăfuită de pe raft în detrimentul uneia cu o copertă, din aceea de-ți ia ochii. Acel ambalaj strălucitor care îmbracă totul, chiar și un conținut ieftin. Dar ce contează interiorul, dacă imaginea exterioară e cea care vinde?

“Nici nu mai știu cine sunt, de fapt..”
M-ai uitat acolo, într-un colț, acoperită de incertitudini, prăfuită de minciuni și vorbe frumoase. Mi-ai lăsat semn, la capitolul fericire, mi-ai îndoit pagină cu pagină, iar la sfârșit ai trasat linii pe scoarța sufletului.

Sunt dependentă (” …cine sunt eu fără tine”)
Mi-am creat o dependență, un obicei de care trebuie să mă dezvăț. Trăiesc și mă las ghidată de inimă, într-o lume rece, rațională. Mereu, am ales căile dependente de emoție și sentiment. Tindeam să cred că sensul e ambivalent.De cele mai multe ori, era sens unic, ce proiectam în lume, nu se reflecta și către mine. Dependentă de lucrurile frumoase, pe care am ales să le văd și în oameni care nu merită.Chiar și în tot răul să găsesc acel “puțin” bun. Însă, în modul rațional, societatea caută să scoată la lumină acel minus din “tot” acel bun, chiar îl și amplifică cu vocea lumii.

Dar și independentă... “uite cum mă rup de tine”
Acea dependență, familaritate cu care ajungi să te obișnuiești, de care te agăți, încât dacă i-ai da drumul, simți că pierzi și o parte din tine.Prinsă într-o dependență nocivă, care te stinge pe dinăuntru cu vorbe grele. Îți dorești să rupi lanțurile acestei dependențe, dar trebuie să găsești veriga slabă, să tai “răul” , direct de la sursă.

Sunt prizioneră a trecutului, dar privesc către viitor
“Azi sunt încă sclava ta, dar de mâine, promit voi fi altcineva”
Încă, mă mai simt prinsă în mâinile trecutului.Vreau să mă eliberez, dar mereu e acel ceva, care stă undeva la granița dintre trecut și prezent.Totuși, am speranța că de mâine, ceva se va schimba. Nu în totalitate, dar măcar se va observa o tendință de progres.

Sunt într-o continuă redescoperire
“Încă mă caut, de unde m-ai lăsat”
Dar de fapt, unde și când m-am pierdut, în ce circumstanțe? Dă-i timp timpului. I-am dat și? El mi-a înapoiat doar fragmente, bucățile care nu se potriveau. Eu le iau și le reconstruiesc, ca într-un puzzle, dar simt că am pierdut înșiruirea lor logică. Vin random.

Sunt puternică
“Sunt tare. Îmi tot spun mereu, dar tot mă doare”
Sunt eu cea reală, cu vulnerabilități și slăbiciuni. Cea care încearcă, abandonează și se lovește de ziduri. Acel ziduri mute, care stau între noi și nu doar că, ne împiedică să ne “atingem” sufletele, iar mai apoi trupurile, dar ne îndepărtează și ne proiectează la metri distanță de sinele nostru.

Sunt EU cea de azi și noua EU de mâine
“Cine sunt azi, ce voi fi mâine?”
Nu sunt și nici nu am să fiu o carte de “împrumut“, pe care o abandonezi după ce i-ai citit doar titlul, nu și povestea. După ce îmi aparțin din nou, înlătur praful și lustruiesc o nouă EU, cea de mâine.Paginile de ieri nu le-am rupt, le-am dat deoparte.

O întrebare pe atât de simplă, pe atât de complicată.  Tematica piesei se raportează atât la nivelul psihologic și totodată la cel afectiv, condiționându-se unul pe altul. Mesajul piesei este redat prin elemente de dans și coregrafie, care pun sub lumină o întrebare existențială: “Cine sunt eu?” Prin dans, se accentuează dramatismul și intensitatea trăirilor interioare.
Până acum, m-am oprit la alții. Poate e momentul să mă opresc și la mine. De câte ori? De câte ori va fi nevoie.Abia atunci, când voi ști cine sunt eu, voi putea clădi ceva durabil. Atâta timp, cât fundația e vulnerabilă, ceea ce se încearcă a se construi, nu va avea rezultatul scontat.

Când ți-ai acordat câteva momente, să afli răspunsul la această întrebare?
Poate te ajută starea și background-ul piesei.

Continue Reading

Dragostea la schimb

Am iubit cu foc,
Încât, am făcut cu sufletul negoț,
Am dat atât de mult, pe așa puțin,
Încât, simt că nu-mi mai aparțin.

Eu îmi doream o constantă,
La tine, totul era variabil,
Precum fluctuațiile la bursă sau
Rezultatul dintr-un act contabil.

Am dat dragostea la schimb,
Am plătit cu fericire și încă cât,
Dar am primit-o ramburs ,
Mototolită într-un plic.

Am încercat să pun lucrurile în balanță,
Dar nu găsesc starea de echilibru,
De ce parte atârnă firu’,
Ce odată lega destine,
Era doar linie subțire,
Între mine și tine.

Nu știu dacă a fost dragoste
Sau doar ideea de iubire,
Am convertit sentimente, intens trăite
În lacrimi de dor și inimi rănite.

Acum e pustiu, precum Sahara,
Curg ploi în rafală, încât
ar fi geloasă și Niagara.
E dulce, dar mai amar ca sarea,
Ar da faliment și munții Himalaya.

Continue Reading

Mi-ai dispărut…

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ți-am oferit spațiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.

Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ți-am dat noi valențe
Și culori de nedescris.

Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, șters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu’
Într-un ritm de vibrato.

Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau să aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.

Mi-ai dispărut ca și nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te știu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.

Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reușit să te scot,
Dar lași urme adânci,
Nu privești înapoi și fugi.

Mi-ai dispărut din suflet,
Și nu plăteai chirie,
Am oferit în avans și
Tot eu, am ieșit pe datorie.

Continue Reading

Cine sunt eu?

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.

Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri,dar
mă lovesc doar de măști în mulțime.

Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce unește, dar și dezbină
Ține de obișnuință sau de rutină?

Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri și neaos .
Caut liniștea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?

Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preț ține doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-și proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

| 15 septembrie 2017 |

Continue Reading

Ce culoare au ochii tăi

Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină,
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor , nu știu cum faci,
În viață îmi reamenajezi decorul.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicție cu ceea ce simți
Și ascunzi în ei sensuri și non-sensuri,
Paradigme cu subînțelesuri.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când îți spun mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanțe de nu pleca
Și mă întorci din drum,
Direcții diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar și-n vremuri demult apuse.

Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Și-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găsești ceva familiar,
Acel “așteaptă-mă”, că vin îndat’.

Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, așa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

 

Continue Reading