Axis Libri, un festival cu tradiție

Axis Libri a ajuns la cea de a-IX-a ediție, la Galați. Timp de 4 zile, între 14-18 iunie, publicul gălățean a fost invitat să descopere la Festivalul Internațional al Cărții, cele mai noi titluri, precum și să participe la lansările de carte. De asemenea , în cadrul târgului au mai avut loc manifestări creative , recitaluri și campanii educaționale

Târgul s-a desfășurat în zona P-urilor. Au fost amenajate și bănci pentru o pauză de lectură în natură, cu miros de tei printre paginele neatinse ale cărților, ce așteaptă a fi parcurse filă cu filă.

Peste 250 de edituri românești și străine și-au așteptat cititorii cu titluri diverse, bestseller-uri sau cărți la super oferte, cu reduceri de până la 20 %, adresate atât copiilor, publicului tânar. cât și adulților. Ocazie bună pentru pasionați și nu numai pentru a-și reîntregii colecția cu cărțile preferate. Dintre acestea, amintim: editura Donaris, Libris, Iuppy , Niculescu, Dunărea de Jos și multe altele.

Axis Libri 2017Axis Libri 2017

După datele apărute în presă, evenimentul a fost unul reușit, în ciuda vremii care i-ar fi putut ține pe gălățeni în casă. Însă care ar putea fi cel mai prielnic moment pentru a te cufunda in paginile unei cărți, decât o zi ploioasă de vară.

Într-una din zile, m-am aflat și eu la festivalul Axis Libri, pentru a simți atmosfera unui astfel de eveniment.Dintr-un simplu curios, nu poți rămâne doar atât, când iei contactul cu lumea cărților. Așa că, sfârșești prin a cumpăra câteva, care te-au atras, fie cu povestea , fie cu coperta care are acel mister, ce te face să o descoperi mai mult.Indiferent care ar fi motivul, te-ai ales cu ceva: o carte adăugată la colecția din bibliotecă, un bagaj de cultură și noi experiențe.

Ce am ales eu:

• Vitali Cipileagă, “În umbra pașilor tăi” #bestseller (cartea se află la ofertă pe site, în plus livrarea e gratuită)

• Cristina Nemerovschi ,” Zilele care nu vor mai fi niciodată

  • Latifa Gallo , “Emoții negative

• Paul Coelho, ” Adulter

Freamăt de pași în universul cărților

Un alt titlu care mi-a atras atenţia : ” Absolut Tot “, după care s-a realizat și filmul cu același nume, ce urmează a fi proiectat în cinematografe. Pentru cei interesați , cartea o gasiți la preț redus pe site.

Continue Reading